După trei mandate de primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan şi-a depus luni candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, din partea PNL, împreună cu documentele candidaţilor pentru locurile de consilieri judeţeni.

“Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au strâns peste 30.000 de semnături pentru a mă susţine în această competiţie electorală care va începe de săptămâna viitoare. De asemenea, le mulţumesc tuturor colegilor care au acceptat să fie alături de mine pe lista de consilieri judeţeni. Obiectivul nostru în această campanie este să ne întâlnim cu cât mai mulţi bihoreni, păstrând desigur regulile sanitare, astfel încât să-i convingem că un preşedinte de Consiliu Judeţean fără o majoritate nu poate să facă proiecte importante pentru judeţ. Sperăm ca echipa PNL să fie votată de jumătate din bihoreni, ca să existe atât un preşedinte de consiliu, dar şi o majoritare stabilă. Astfel vom putea face, în anii următori, lucrurile care nu s-au făcut până acum bine sau foarte bine şi să creăm condiţii ca faţa judeţului să se schimbe atât în capitala lui, dar mai ales către marginile de judeţ, unde problemele sunt mult mai mari legate de deficitul de locuri de muncă, de lipsa drumurilor şi a reţelelor de infrastructură”, a declarat Ilie Bolojan, după depunerea candidaturii la Biroul Electoral Judeţean.

În cursa electorală pentru funcția de președinte al Consiliului Judeţean Bihor s-au mai înscris: Ioan Mang (PSD), Simona Bişboacă (USR), Szabo Jozsef (UDMR), Traian Bodea (Pro România) şi Szilagyi Zsolt (PPMT).

(FOTO: Facebook / Ilie Bolojan)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania