Cele trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean (CJ) Sibiu – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie ,,Dr. Gheorghe Preda” – vor beneficia de sprijin prin aparatură, dotări, precum și materiale de protecție, pentru servicii medicale rapide și de calitate în această criză sanitară, precum și pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID–19.

Proiectul se va derula între 1 septembrie 2020 și 30 aprilie 2021 și este finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală care va fi primită de cele trei spitale este de peste 9,5 milioane de euro: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – 7,47 milioane de euro, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu – 1,6 milioane de euro și Spitalul de Psihiatrie ,,Dr. Gheorghe Preda” Sibiu – 520.000 de euro.

Pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu finanțarea va acoperi echipamente pentru transport specializat și decontaminare necesare pacienților cu infecție COVID–19 și personalului medical, aparatură medicală de diagnostic și tratament, angiograf biplan, computer tomograf, aparat de radiologie digitala, analizor automat de citometrie in flux cu 8-10 culori, defibrilatoare, monitoare funcții vitale, aparate de dezinfecție prin nebulizare, injectomate, alte aparate de radiologie, tărgi, echipamente de protecție, dezinfectanți etc.

La Spitalul de Psihiatrie ,,Dr. Gheorghe Preda” Sibiu vor fi achiziționate medicamente, echipamente de protecție, aparat pentru biologie moleculară pentru testarea infecțiilor – inclusiv COVID-19, analizatoare automate biochimie, imunologie, hematologie, de coagulare.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va beneficia de computer tomograf 128 slice-uri, ecograf doppler staționar, fiber bronhoscop portabil, analizor gaze în sânge, container pentru triajul pacienților, defibrilator, monitor funcții vitale, echipamente de protecție, dezinfectanți etc

“Prin cele trei proiecte depuse pentru dotarea cu aparatură și echipamente de ultimă generație, ne consolidăm capacitatea de gestionare a crizei sanitare cauzate de COVID-19. Țin să mulțumesc Guvernului României care s-a implicat și a deblocat accesul la fondurile europene. Este o ocazie importantă pentru județul Sibiu, pe care am folosit-o imediat, deoarece sănătatea locuitorilor este extrem de importantă”, a declarat președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania