Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat licitația pentru selectarea firmei ce va construi drumul de legătură dintre Oradea și autostrada Transilvania. Firma STRABAG a fost desemnată să realizeze cei 19 km cu profil de autostradă. Potrivit primarului Oradiei, Ilie Bolojan, noul drum va începe cu un pasaj peste calea ferată de la giratoriul de pe Calea Sântandrei, trece cu un pod nou peste Criş în zona localității Sîntion, traversează cu pasaje supraterane drumul și calea ferată ce duc spre Ungaria în zona comunei Borș și se termină într-un nod rutier pe autostradă, la 2,5 kilometri de graniță.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Dacă procedura de licitație nu va fi contestată în următoarele 11 zile, până la jumătatea lunii septembrie ar putea fi semnat contractul de proiectare și execuție.

“Vor fi necesare câteva luni pentru realizarea proiectului tehnic iar la primăvară, cel târziu, vor începe lucrările. În doi ani ar trebui ca Oradea și județul Bihor să fie legate direct, pe autostradă, de Europa. Mulțumesc echipei de la Transporturi și de la CNAIR pentru colaborarea pe care am avut-o până acum în vederea realizării acestui proiect. Valoarea lucrărilor este de 134 milioane de euro și este finanțată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania