Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, candidatul unic al alianţei electorale PNL, USR şi PLUS pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, şi-a depus marţi candidatura.

Pentru Consiliul Local Bistriţa, PNL şi USR-PLUS au mers pe liste separate.

“Noi, forţele de dreapta, nu ne luptăm cu un partid. Ar fi simplu. PSD nu este un partid, ci o grupare de interese care secătuieşte bugetele publice fără oprire. Pentru eşecul Bistriţei în raport cu majoritatea covârşitoare a municipiilor din Ardeal este vinovat sistemul clientelar, neperformant şi corupt patronat de Radu Moldovan (preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – n.r.) şi compania, care se pregăteşte să îşi pună un administrator al afacerii publice în Bistriţa în persoana lui Cristian Niculae, pentru continuitate. (…) Vom împiedica acest plan, vom învinge împreună cu bistriţenii. Ştiu, simt şi văd că oamenii cinstiţi, muncitori şi cu viziune sunt alături de noi. Forţa dreaptă este aici. Alianţa s-a format la cererea oamenilor din acest oraş, pentru a-i scăpa de PSD”, a declarat Ioan Turc, într-o conferință de presă la care au mai fost prezenți deputatul USR de Bistriţa-Năsăud, Cristina Iurişniţi, liderul judeţean al PLUS, Lorant Sas, şi candidatul comun al celor trei partide pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, fostul prefect Stelian Dolha.

(FOTO: Facebook / Ioan Turc)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania