Florin Birta, viceprimar al Oradiei, este candidatul PNL la funcția de primar al municipiului, după ce primarul în funcție, Ilie Bolojan, a decis să candideze pentru șefia Consiliului Județean Bihor.

Florin Birta și-a depus luni candidatura, alături de echipa propusă pentru Consiliul Local Oradea.

“Obiectivul nostru este acela de a câștiga funcția de primar al municipiului Oradea și jumătate plus unu din mandatele Consiliului Local, pentru a continua direcția bună pe care Oradea a avut-o în acești ani și pentru a dezvolta noi proiecte menite să crească calitatea vieții locuitorilor din Oradea. O parte din actualii consilieri locali se regăsesc și pe lista de consilieri pentru viitorul mandat, dar avem și oameni noi, cu experiență în domeniile lor de activitate, care aduc un plus de valoare echipei noastre”, a declarat Florin Birta, după înscrierea în cursa electorală.

(FOTO: Facebook / Florin Birta)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania