Opt angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi doi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Alba au fost confirmaţi cu noul coronavirus, fiind depistate mai multe surse de infecţie, a declarat, marţi, şeful ISU Alba, Adrian Guia.

Potrivit acestuia, doi dintre angajaţi s-au infectat în timpul concediului de odihnă. Alţi doi, care lucrează la SMURD, au fost implicaţi în transportul bolnavilor de COVID-19. Patru angajaţi lucrează la Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanţă, aici sursa de infectare fiind o asistentă de la SAJ, întoarsă, de asemenea, din concediul de odihnă.

“Toate cazurile sunt forme uşoare, iar doi dintre ei au fost deja externaţi. Focarul se poate considera stins”, a spus Adrian Guia.

Contacţii au fost testaţi şi sunt negativi. Un alt angajat este izolat la domiciliu, după ce soţia sa a fost confirmată cu noul coronavirus în timp ce se aflau în concediu.

Totodată, şeful ISU a subliniat că toate spaţiile au fost dezinfectate.

În Alba au fost confirmate, de la începutul pandemiei, 944 de cazuri, dintre care 13 au fost anunţate marţi, la cea mai recentă raportare. Un număr de 739 persoane s-au vindecat, iar 40 au decedat. În total, au fost prelucrate peste 51.100 teste. (AGERPRES)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania