Şase medici, 12 asistenţi medicali şi patru infirmiere de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) au fost depistaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, în ultimele zile, ei fiind testaţi la revenirea din concediu sau după câteva zile libere de care au beneficiat.

Purtătorul de cuvânt al SCJU, Simina Roz, a declarat marţi că infectările în rândul cadrelor medicale ale spitalului au fost descoperite la testele de rutină care se fac tuturor angajaţilor la revenirea în activitate.

“Majoritatea s-au îmbolnăvit în timpul concediului, în ţară sau străinătate. O parte dintre cadrele medicale infectate sunt internate, altele sunt acasă sub observaţie”, a precizat Simina Roz.

Conducerea SCJU Arad a decis, la jumătatea lunii iulie, ca toţi angajaţii care revin din concediul de odihnă, concediul medical sau după cel puţin patru zile libere plătite să fie testaţi pentru noul coronavirus înainte să îşi reia activitatea. Primele trei îmbolnăviri au fost descoperite în urmă cu o săptămână, fiind vorba de trei medici. (AGERPRES)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania