Mircea Cărtărescu, Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005.

Nu este cazul să vorbim despre Mircea Cărtărescu, deoarece lumea îl cunoaște prea bine datorită altor volume precum și nominalizărilor la Premiul Nobel. Dar poate că e necesar să amintim faptul că autorul se încadrează la categoria zmei, așa că a și scris un volum despre ei. Redactat, cum ar veni, din interiorul organizației. Din punct de vedere științific, cartea are aproximativ 170 de pagini și e structurată în circa două părți: Universul și Poveștile.  Plus o Prefață. Toate acestea expun aspecte legate de anatomia și rasele zmeilor, de geografia și istoria locurilor în care aceștia trăiesc zmeiește, de ocupații, unelte, economie și civilizație, limba lor comună, științe, arte și literatură. Partea cu poveștile sunt povești.

O să încercăm o introducere sumară și profană în această lume. Se pare că „zmeii sunt animale inteligente, înrudite de departe cu specia umană” (p. 11), pentru că, evident, un zmeu ca și un om normal, „cu cât are mai multe cucuie în țeastă, cu atât e mai respectat” (p. 12). Mai mult decât atât, conform cercetării efectuate și expuse de către autor, se pare că „femelele de zmeu rămân însărcinate în mod reflex prin îndrăgostire” (p. 13). „Dacă nu e ucis de vreun voinic – dușmanul natural cel mai important al speciei – zmeului mediu îi rămân de trăit aproximativ două sute de ani” (p. 14). Specia se pare că e pe cale de dispariție din cauza faptului că s-au înmulțit prea mult voinicii.

Dintre rasele și varietățile de zmei se remarcă Zmeul zmeilor, un „exemplar foarte rar, mai masiv și mai feroce decât zmeii comuni”, ce odinioară avea un areal de dobândit prințese din Carpați până-n Tibet și care „supraviețuiește azi doar în câteva grădini zoologice particulare americane” (p. 16). Aici trebuie subliniat și faptul că prințesele se împart și ele în subspecii, una dintre acestea fiind cosânzenele.

Există apoi Zmeul sur de văgăună, „cel mai viclean”, „cel mai vorace”, cu toate că are dimensiuni reduse, e posac, banal în conversații și poartă permanent pe umeri, în loc de epoleți, niște tarantule (p. 17). Zmeul cu colți este înspăimântător pentru că are dinții îngrozitor de strâmbi, dar beneficiul existenței acestei rase este apariția „artei stomatologiei” (p. 18). Toți Feții-Frumoși s-au confruntat și cu exemplare patrupede de zmei, așa numiții Câini de zmeu, o rasă de câmpie. „Câinele de zmeu nu scoate foc pe nări, ci doar un fum mirosind a friptură de purceluș de lapte bine rumenit”. Cu toate acestea, „deși merg în patru labe, se consideră mai luminați decât ceilalți zmei. Se înmulțesc prin înmugurire” (p. 19).

Despre Muma zmeilor nu prea e nimic de zis. Pe Zmeul mioritic îl știe toată lumea: stă prin peșterile din Carpați, iar societatea lui are o organizare matriarhală. „Fesele bogate ale femelelor arată că sunt mult mai inteligente decât soții lor” (p. 21).

Cu toate strădaniile specialiștilor, până acum nu a putut fi confirmată prezența zmeului Animicștiutorul, în afară de câteva urme lăsate de ghetele lui de plumb pe șisturile bituminoase din Caucaz (p. 22). Zmeul zmeielor (nu al zmeilor!!!) are coama blondă. Zmăul este „un troglodit, în toate sensurile cuvântului”. Încălțații și Zmeii asiatici încheie împărțirea în categorii (p. 26). „Zmeii consideră trădarea o necesitate și o-ncurajează ca atare” (p. 31). Din păcate, o boală care face victime printre ei este fobofobia: „teama ca nu cumva să ți se facă teamă” (p. 32).

Din punct de vedere istorico-militar, conform sursei citate (reamintesc: Mircea Cărtărescu) se pare că printre armele preferate ale zmeilor se numără cele verbale: „înjurătura cu efect, blestemul în lung de linie, imprecația bifurcată, bălmăjeala… sudalma simplă, dublă și triplă” (p. 40). Pe plan familial, zmeoaicele apelează doar la expresia „Bine, dragă!” (p. 56). Știința la zmei se poate exemplifica și doar prin faptul că pentru ei celebra formulă E=mc2 este interpretată ca Eficiența este Magia Capetelor Pătrate. În plus, susțin că brânza este compusă din atomi de brânză, iar un buzdugan din atomi de buzdugan (p. 64).

Arta și literatura la zmei poate fi sintezitată astfel: proverbul „Somn ușor, vise plăcute!” înseamnă „să dormi ca pe masa de tortură”, iar atunci când auzi un zmeu cântând trebuie să ști că nu-i a bună!

Data viitoare poate ne ocupăm, totuși, și de îngeri!

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania