Județul Hunedoara are prima rută cultural turistică recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

În data de 23.07.2020, Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene în Domeniul Turismului din cadrul MEEMA a recunoscut ruta „Județul Hunedoara – Din inima Daciei până în vatra străveche a pământului românesc” drept rută cultural turistică dezvoltată pe plan regional. Documentația privind recunoașterea rutei a fost întocmită și depusă la Minister de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara, prin intermediul Serviciului de Dezvoltare, Proiecte și Turism.

Crearea acestei rute are ca scop punerea în valoare a obiectivelor culturale și istorice ale județului Hunedoara și evidențierea acestui patrimoniu bogat, dintr-o perspectivă atractivă din punct de vedere turistic. Ruta „Județul Hunedoara – Din inima Daciei până în vatra străveche a pământului românesc” include 7 obiective istorice și se întinde pe o distanță de 198 de km, trecând prin 18 localități de tranzit din județul Hunedoara. Aceasta se adresează tuturor pasionaților de istorie și călătorii, celor care obișnuiesc să își organizeze excursiile pe cont propriu, dar și operatorilor în turism care doresc să conceapă pachete turistice în jurul acestui traseu.

 Cei care vor urma această rută vor face o călătorie printre paginile noastre de istorie, pornind de la rădăcini și ajungând până în vatra străveche a neamului românesc. Punctul de plecare îl constituie Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, traseul luând urmele romanilor până la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca mai apoi să dezvăluie Legenda Vie a Castelului Corvinilor. Urmează parcurgerea a 750 de ani de istorie scrisă pe zidurile Cetății Deva și un salt printre epoci, din preistorie și până la perioada contemporană, vizitând colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane. Destinația finală este acolo unde bate întreaga inimă a neamului românesc, și anume la Panteonul Moților de la Țebea.

Potrivit cerințelor sistemului de recunoaștere, pe traseul rutei se găsesc multiple unități de cazare și alimentație care îndeplinesc cele mai riguroase standarde, fiind clasificate cu 3, 4 sau 5 stele, dar și variate posibilități de agrement cum ar fi parcuri de aventură, complexuri acvatice, ștranduri și alte atracții.

Programul european privind rutele culturale a fost creat în 1987, având ca scop evidențierea existenței unui patrimoniu comun, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri fiind membru al Acordului Parțial Extins privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei. Prin experiența dobândită la acest nivel, Ministerul a dezvoltat sistemul voluntar de recunoaștere a rutelor cultural turistice, acestea fiind instrumente de promovare și dezvoltare a produsului turistic local, regional și național cu componentă culturală și canale pentru comunicare prin schimburi de bune practici.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania