Zece reprezentanţi ai partidelor candidează pentru conducerea Consiliului Judeţean Arad, între care actualul preşedinte, Iustin Cionca (PNL) şi doi deputaţi, Petru Farago (UDMR) şi Dorel Căprar (PPU).

Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 (Arad) a publicat lista definitivă de candidaţi, după trecerea perioadei în care puteau fi depuse contestaţii. Niciun candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean nu a fost respins.

În total, lista cuprinde zece candidaţi, toţi din partea unor partide: Iustin Cionca (PNL) – actualul preşedinte al instituţiei, jurist; Petru Farago, deputat, inginer şi preşedinte al UDMR Arad; Dorel Căprar (PPU) – deputat şi jurist; Răzvan Anghel (Alianţa USR PLUS), inginer IT; Ruben Budău (Platforma Social-Liberală Creştină), inginer silvic; Florin Remeţan (PMP), economist; Cosmin Pribac (Pro România), licenţiat în administraţie publică, fost prefect; Marius Ursa (PRM), economist; Ionel Ciupe (Partidul Republican), inginer şi Florin Doroţiu (PER), jurist.

Pentru funcţia de consilier judeţean candidează, din partea celor zece formaţiuni, 335 de persoane. Doar două formaţiuni nu au depus liste complete, respectiv PRM, cu opt candidaţi, şi PER, cu şapte candidaţi pentru funcţia de consilier judeţean. (AGERPRES)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania