fbpx
0.8 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARAPublicații ale cercetătorilor Muzeului din Deva: “Artă și meșteșug în epoca regatului...

Publicații ale cercetătorilor Muzeului din Deva: “Artă și meșteșug în epoca regatului dac. Artefacte de os și corn. Catalog”

Publicat în

spot_img
spot_img

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva aduce astăzi în atenția publicului o nouă publicație științifică, în cadrul proiectului său on-line Publicații ale Cercetătorilor Științifici din cadrul instituției  muzeale:

EXPOZIȚIA ȘI CATALOGUL. MODURI DE FINALIZARE A UNEI CERCETĂRI.

Iosif Vasile Ferencz, Corneliu Beldiman (ed.), Artă și meșteșug în epoca regatului dac. Artefacte de os și corn. Catalog / Art and craftsmanship during dacian kingdom. Bone and antler artefacts. Catalogue, Cluj-Napoca, 2012

Printre activitățile științifice desfășurate de către instituțiile muzeale se numără, evident, și cercetările arheologice, fie ele sistematice ori preventive. O parte dintre piesele descoperite, după ce sunt trecute prin toate etapele preliminare (inventariere, restaurare, conservare etc.), ajung să facă parte din expoziții și să fie incluse în cataloage, cărți de autor sau diferite articole apărute în publicații științifice.

Volumul la care ne referim, catalogul despre artefacte din os și corn datând din epoca regatului dac, are la bază o expoziție organizată în anul 2012 de către Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir – Facultatea de Istorie București, Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara, Muzeul de Istorie Sighișoara și Asociația Pro Corvina Hunedoara.

El vine în completarea catalogului (implicit a expoziției) despre ceramica din aceeași perioadă. Editorii, Iosif Vasile Ferencz și Corneliu Beldiman, și-au propus să prezinte „tema prelucrării materiilor dure animale la daci (os, corn de cervide, cochilii) după toate datele cercetării actuale, dar, în egală măsură, dintr-o perspectivă didactică și din aceea a unui eseu istoric”, pentru a se adresa unui public cât mai larg (p. 11).

Catalogul conține, pe lângă o Prefață și un Argument, și o prezentare a expoziției vernisate pe data de 24 mai 2012, o Listă a autorilor articolelor științifice prezentate, texte științifice, precum și sute de fotografii și planșe care redau piese și aspecte din cadrul expoziției sau momente de la vernisaj. Fiind o muncă de cercetare în echipă, editarea catalogului se datorează următoarelor persoane: Mihaela Ion, Diana-Maria Sztancs, Iosif Vasile Ferencz, Corneliu Beldiman, Marius Barbu și Cristian Constantin Roman.

Temele abordate în texte sunt diverse, pornind de la artefactele din materii dure animale în preistorie și protoistorie, aspecte privind arheozoologia, materiile dure animale, speciile domestice și sălbatice în vremea geto-dacilor, vânătoarea și pescuitul până la prezentarea vestigiilor și artefactelor din câteva situri arheologice precum Ardeu – Cetățuie, Hunedoara – Grădina Castelului, Sighișoara – Wietenberg sau Unip – Dealul Cetățuica. Nu lipsește prezentarea unor date experimentale despre meșteșugul antic al prelucrării materiilor dure animale, reconstituirea unui atelier de meșter dac etc.

În plus, editarea acestui volum în format bilingv (română și engleză), îl face accesibil pentru orice cercetător în domeniu sau pasionat de istorie, (Dr. Daniel I. Iancu, Cercetător științific III, Secția de Istorie și Artă a MCDR Deva).

Prezentarea volumului amintit poate fi urmărită pe pagina de Facebook a muzeului și pe site-ul instituției.

Ioana Pop

Articole recente

Memoria profesorului Barbu Ştefănescu, onorată la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Volumul omagial "Studia Interdisciplinaria - In Memoriam Magistri Barbu Ştefănescu" a fost dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Ţării Crişurilor, decan al Facultăţii de Istorie - Geografie, prorector şi director al Centrului de Studii Doctorale al Universităţii din Oradea.

Expoziţia „Samurai. Legendele Japoniei”, vernisată miercuri, în premieră naţională, la Muzeul Naţional Brukenthal

Cu prilejul vernisajului a fost lansat primul catalog despre samurai, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.

Mai multe articole de același fel