15.8 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEConsiliul Județean Maramureș va moderniza un drum comunal care asigură accesul a...

Consiliul Județean Maramureș va moderniza un drum comunal care asigură accesul a 300 de familii

Publicat în

spot_img
spot_img

Drumul comunal DC 9 a fost retrecut în categoria drumurilor de interes judeţean şi urmează să fie reabilitat. Peste 300 de familii din comuna Poienile de sub Munte vor beneficia, astfel, de un drum modernizat.

“Revenirea acestui sector de drum în domeniul public al judeţului face posibilă intervenţia S.C. Drumuri – Poduri Maramureş, în cel mai scurt timp. Este vorba despre un drum care a făcut parte din domeniul public al judeţului şi care, printr-o decizie neinspirată a fost trecut, acum foarte mulţi ani de zile, în domeniul public al comunei Poienile de sub Munte. (…) Traseul drumului judeţean DJ 187, aflat în reabilitare, se continuă pe o distanţă de 3,7 km cu drumul de interes local DC 9, care se află în domeniul public al comunei Poienile de sub Munte”, a declarat miercuri președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Potrivit șefului administrației județene, aproape 300 de familii vor avea acces la un drum modernizat în totalitate.

“Prin acest prim demers, oferim condiţii de viaţă mai bune celor peste 300 de familii care locuiesc în zonă şi care au, în acest moment, un drum de acces dezastruos. Este efortul pe care Consiliul Judeţean Maramureş şi-l asumă pentru una dintre cele mai importante, dar şi izolate comunităţi locale ale Maramureşului. În afară de reabilitarea DJ 187, Consiliul Judeţean Maramureş nu a avut, în ultimele decenii, suficiente proiecte care să includă întreaga Valea Ruscovei în programe judeţene de dezvoltare, motiv pentru care astfel de eforturi sunt minime în raport cu necesităţile zonei”, a declarat Gabriel Zetea.

Comuna Poienile de sub Munte are o populație de peste 11.000 de locuitori, care trăiesc în mai multe cătune montane.

Articole recente

Ratele pentru locuințe ale magistraților vor fi achitate de stat | „Nu există prevedere mai grețoasă și mai nesimțită” – reacția judecătoarei Adriana Stoicescu 

Cunoscută pentru declarațiile sale foarte dure, judecătoarea Adriana Stoicescu din Timișoara a spus despre noua inițiativă legislativă că este „grețoasă și nesimțită”.

Doi bistrițeni care dispăruseră de două zile, găsiți morți într-un autoturism căzut în râul Bistriţa Ardeleană

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că victimele sunt doi bărbaţi, de 36, respectiv 37 de ani, care locuiau în Unirea.

Universitatea Babeş-Bolyai, planuri pentru noi dezvoltări în judeţul Sălaj

După discuţiile cu autorităţile locale, UBB se va implica mai mult în judeţul Sălaj - dincolo de prezenţele deja vizibile în Zălău şi Jibou -, după un plan ce va fi stabilit împreună cu autorităţile locale în luna viitoare.

Plângere penală împotriva antrenorilor lotului național de gimnastică de la Deva

Amalia Puflea, o gimnastă de 15 ani din Bârlad, a amenințat cu sinuciderea în cantonamentul din Deva, fiind terorizată de comportamentul antrenorilor Lucian Sandu și Gina Gogean.

Mai multe articole de același fel