Piaţa de vechituri şi Piaţa auto din municipiul Reşiţa îşi reiau activitatea începând de sâmbătă, 29 august.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Cele două piețe vor fi deschise sâmbăta și duminica, între orele 6.00 și 16.00.

Condiţiile de funcţionare:

• se va impune respectarea distanţarii sociale (1,5m între comercianţi şi cumpărători);

• este obligatorie purtarea măştii de protecţie, în aşa fel încât să acopere gura şi nasul, de către toţi participanţii (comercianţi şi cumpărători);

• accesul în piaţă se va face pe o singură (poartă, marcată ca atare (poarta 1), iar ieşirea din incintă se va face pe alte două porţi (poarta 3 şi poarta 5), marcate vizibil pentru participanţi;

• unităţile de alimentaţie publică existente în perimetrul pieţei nu vor fi deschise;

• se va verifica temperatura tuturor participanţilor (comercianţi, vizitatori) la intrarea în incintă, iar cei cu temperatură peste 37,3°C nu vor avea acces în incinta pieţei;

• vor fi primiţi doar vânzătorii care au abonamente plătite la zi;

• nu se acceptă vânzarea mărfii pe sol sau structuri improvizate, ci doar pe mesele/mobilierul societăţii;

• se va impune, marca şi respecta spaţiul de 1,5 metri între comercianţi;

• se va evita supraaglomerarea în incinta pieţei prin păstrarea proporţiei între persoanele care intră și cele care părăsesc incinta pieții.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania