Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de asociere între Județul Cluj și municipiile Turda și Câmpia Turzii în vederea realizării proiectului de investiții „Centură ocolitoare Turda-Câmpia Turzii”.

Proiectul, ce urmează să fie dezbătut în următoarea ședință a forului administrativ județean, vizează îmbunătățirea conectivității rutiere în zona urbană funcțională Turda-Câmpia Turzii, dezvoltarea județeană și îmbunătățirea mobilității, cu impact asupra calității mediului. Totodată, prin realizarea acestui obiectiv se urmărește și crearea de noi locuri de muncă și transformarea judeţului Cluj şi a conurbaţiei Turda-Câmpia Turzii în centre importante în reţeaua rutieră rapidă regională şi naţională.

„Vom mobiliza toate resursele de care dispunem pentru ca acestă investiție să se concretizeze cât mai rapid. Odată finalizată centura ocolitoare, potențialul economic și investițional al zonei va fi și mai bine pus în valoare, întreaga zonă și județul Cluj, în ansamblu, devenind mult mai accesibile și atractive atât pentru investitori cât și pentru toți cei care ne tranzitează județul”, a declarat Alin Tișe.

În acest scop, forul administrativ județean va cuprinde în bugetul propriu sumele necesare pentru coordonarea, elaborarea documentațiilor tehnico-economice și de urbanism necesare proiectului, precum şi pentru elaborarea documentațiilor de urbanism pentru întreg obiectivul de investiții.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania