Asistenta şefă a Secţiei ATI din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, Simona Penteleiciuc, spune că este dureros că sunt pacienţi care nu cred în coronavirus, în timp ce personalul medical vede zilnic cum alţi oameni suferă şi mor din cauza COVID-19.

”Trebuie să ne protejăm non-stop şi peste tot unde ajungem. E dureros când noi stăm, ne chinuim cu pacienţii. E mult atâtea luni fără zile de concediu, fără zile libere şi alţii merg în concediu şi ne spun că acest coronavirus nu există şi că ei nu au încredere în ce li se spune. Noi vedem zilnic cum mor oamenii, vedem cum suferă, vedem cum nu pot să respire, practic, nici măcar ajutaţi de aparate. E foarte greu”, spune Simona Penteleiciuc într-o postare pe Facebook, pe pagina Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. 

În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara sunt internate peste 130 de persoane, iar de la debutul pandemiei şi până în prezent, la această unitate medicală au decedat 100 de oameni.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania