Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban nu a mai fost dezbătută și votată din lipsă de cvorum

Data:

Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului, potrivit anunţului preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, informează agerpres.ro.

În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.

“Nu am putut proceda la supunerea la vot a ordinii de zi a sesiunii extraordinare”, a spus Ciolacu.

Potrivit sursei citate, la şedinţă au lipsit deputaţii minorităţilor naţionale şi toţi parlamentarii PMP. De asemenea, liderul deputaţilor UDMR, Benedek Zacharie, a anunţat că niciun parlamentar al Uniunii nu este prezent.

Totodată, liderii grupurilor PNL şi USR au anunţat că părăsesc sala de şedinţă.

Dintre senatorii neafiliaţi au fost prezenţi doar Nicolae Marin, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Ţuţuianu, Emilia Arcan, iar dintre deputaţii neafiliaţi – Dumitru Lovin. Toţi cei 21 de deputaţi Pro România au fost prezenţi.

Şedinţa Parlamentului, care a început iniţial în jurul orei 14,00, a fost suspendată până la ora 15,30, din lipsa cvorumului, fiind prezenţi doar 170 de parlamentari. Liderii grupurilor parlamentare au decis reluarea şedinţei cu un apel nominal, dar nici în urma acestuia nu s-a adunat cvorumul de 233 de parlamentari, informează agerpres.ro.

Şapte parlamentari PSD sau afiliaţi grupurilor social-democraţilor au lipsit de la şedinţa comună de plen.

Senatorii PSD Carmen Dan şi Roxana Paţurcă, precum şi deputaţii PSD Adrian Todor, Cătălin Rădulescu, Dan Ciocan şi deputaţii afiliaţi grupului PSD Marian Cucşa şi Sorin Bota (Partidul Republican) au lipsit de la şedinţa de luni.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Nicolae Ciucă, la Cluj: Vrem ca tinerii să poată să participe la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea locală

Premierul a participat la dialogul local cu cetăţenii pe tema „Europa începe în Transilvania: democraţie, educaţie şi tineret. Ce urmează după Conferinţa despre Viitorul Europei?”

Gabriel Zetea: Nu se pune problema de modificare a Codului Fiscal cu o impozitare progresivă clasică, în trepte 

Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat că acest subiect legat de impozitarea progresivă în România, PSD şi l-a asumat ca discurs public, ca propunere, inclusiv înainte de a intra la guvernare cu PNL. 

Alina Gorghiu: În PNL nu s-a discutat schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia Senatului 

Senatoarea PNL a precizat că, de principiu, crede că orice membru PNL are libertatea să mai tragă din când în când câte un semnal privind funcţionarea unei instituţii din stat