Wizz Air va reduce semnificativ zborurile săptămânale, către şi dinspre Ungaria, de pe 7 septembrie, în urma închiderii graniţelor pentru străini de către guvernul de la Budapesta ca măsură de prevenire a extinderii epidemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, Wizz Air a anunţat că va opera 32 de zboruri pe săptămână în perioada 7-30 septembrie, comparativ cu 126 de curse în perioada 1-6 septembrie.

”Din 7 septembrie şi până pe 30 ne putem aştepta la o scădere mai mare a numărului de curse şi numai cursele cele mai populare vor fi disponibile pentru pasageri”, a anunţat compania aeriană.

Wizz Air a avertizat săptămâna trecută că redresarea sa ar putea stagna din cauza avertismentelor şi restricţiilor legate de Covid-19, care îngreunează călătoriile în Europa, dar a precizat că regulile din Marea Britanie referitoare la carantină nu au determinat compania să îşi reconsidere planurile de extindere pe termen lung.

Compania low-cost, care s-a extins în ultimii ani din esul în vestul Europei, a fost unul dintre operatorii aerieni care şi-au revenit cel mai rapid după criza Covid-19.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania