Consiliul Local Oradea a adoptat o hotărâre privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale şi nefiscale datorate bugetului local de către persoanele juridice și persoanele fizice.

Măsura a fost luată ținând cont de efectele economice pe plan local provocate de pandemia de coronavirus, multe societăți comerciale și-au redus sau închis activitatea, iar mulți orădeni și-au pierdut locurile de muncă.

Pentru a beneficia de această reducere, cetățenii au de parcurs următorii pași:

Pasul 1. Obțineți informații la zi privind obligațiile de plată datorate bugetului local:

– Consultați Ghișeul online – Primăria Oradea pe site-ul www.oradea.ro. Accesul pe platformă poate fi realizat fără autentificare, strict pe baza CNP/CUI;

– La ghișeele de casierie/impunere din cadrul Primăriei Oradea orar luni-joi 8:00 – 18:00, vineri 8:00 – 15:00.

Pasul 2. Achitați până cel târziu în data de 31 octombrie 2020 suma reprezentând obligațiile principale de plată (debit și/sau rămășită din anii anteriori) fără majorările/penalitățile aferente.

Pasul 3. Completați și transmiteți până cel târziu la 31.10.2020 Cererea de anulare a accesoriilor (majorări și/sau penalități) – cererea o găsiți AICI, astfel:

– Transmiteți o fotocopie a cererii pe adresa de email primarie@oradea.ro , sau

– Depuneți cererea la ghișeele Primăriei Oradea, sau

– Transmiteți cererea prin corespondență pe adresa Primăria Oradea, Piața Unirii nr. 1.

În cazul firmelor, Cererea de anulare a accesoriilor trebuie însoțită și de o Declarație pe propria răspundere privind ajutoarele de stat de care au beneficiat în ultimii 3 ani.

Ulterior prelucrării cererilor, solicitanții vor primi prin corespondență (e-mail / adresă) dovada scutirii majorărilor de întârziere sau respingerii solicitării în cazul în care solicitantului nu este eligibil conform prevederilor legale.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania