Cand rad cu gura pana la urechi – mai nou si in direct la Stirile Transilvaniei TV – doar eu stiu, desi am aparent toti dintii-n gura, ca o parte din ei sunt implanturi, coroane, si punti dentare.

Generatia mea, indiferent de unde este acum ea, este (si) o generatie a stirbilor. Periodontistul la care ma tratez (unul dintre cei trei stomatologi care ma verifica la fiecare trei luni) mi-a spus ca noi, astia din Romania, suntem cu totii asa.  Adica cu dantura praf. Stirbi. “Toti paceientii mei originari din Romania au dantura ca a celor de saptezeci de ani. Extraordinar de proasta.” Pentru cei din generatia mea, momentul adevarului (in privinta sanatatii danturii lor) vine cand te uiti la ei din lateral: mai la toti le lipsesc molarii.

Unde ni s-au dus noua molarii? De ce suntem stirbi cu totii?

Igiena proasta, pasta de dinti mizerabila, absenta controalelor periodice, lipsa tratamentului profilactic, inexistenta educatiei, cabinetele stomatologice insuficiente si prost utilate, frica de dentisti, etc. etc. Am mers la stomatolog doar in momentul in care durerea de dinti a devenit insuportabila. Ori in acel moment ne-a asteptat cel putin un root canal, daca nu direct o extractie.

Dar ce mai conteaza acum cauzele precise si cine este devina? Noi, parintii, medicii stomatologi, scoala, ministerul? Finalul este ca suntem stirbi, si nu mai este nimic de facut: dintii pierduti raman pierduti pe vecie.

Experienta stomatologica a generatiei mele mi se pare pe cale sa se repete metaforic in ceea ce priveste educatia celor care au acum nesansa de a-si face educatia in perioada pandemiei. Situatia scolara creata de gripa COVID este complicata si complexa. Este o situatie nemaintalnita de toti actorii implicati: elevi, parinti, cadre didactice, manageri de scoli, organizatii si structuri scolare, guvernanti. De fapt nimeni pe lumea asta nu are experienta de cum sa abordeze cat mai eficient situatia in care suntem, caci nimeni nu a mai trecut printr-o astfel de situatie. Pe romaneste, orice recomandari generale sunt pure speculatii.

Observ din presa ca s-a intrat intr-un scenariu absurd (dar de inteles) in care fiecare isi arunca, unul altuia, cartoful mult prea fierbinte: ministerul, inspectoratele, scolile, familiile, elevii. Vorba unui amic de-al meu, profesor de liceu in tara: “Ministerul si inspectoratele vor sa se spele pe maini pasand responsabilitatea altora in cazul ca lucrurile vor iesi prost.”

Eu cred ca este buna decizia guvernantilor de a lasa scolile sa se organizeze singure, functie de conditiile specifice lor. Asta facem si noi aici. Marea problema este insa ca (din cauza invatamantului centralizat) scolile si profesorii nu au experienta si nu stiu cum sa opereze autonom. Pentru ca nu au facut-o niciodata inainte. Nu au procesul pregatit, nu au metricile, nu au strategiile. Asa ca peste problema extrem de complicata de a gestiona invatamantul in aceste conditii vitrege de pandemie se suprapune inca o problema cel putin la fel de complicata: sa invete in timp real cum sa ia autonom decizii bune. Si ca meniul sa fie complet, pe post de desert, vin dificultatile ce tin de logistica: echipamentele necesare, conexiuni la Internet, instalare de software, depanarile defectelor, salile de clase, grupurile sanitare.

Si totusi timpul trece. La fel trece si anul scolar. Se incheie scoala primara, gimnaziul, liceul. Vin examenele. Vine viata.

Orele pierdute, la fel ca dintii mei, nu se vor mai regenera niciodata. Odata eliminate, ele raman eliminate pe veci. Astazi o lectie, maine un capitol, poimaine o materie intreaga. Exact ca si dintii mei: a aparut intai o carie intr-un premolar, eu nu i-am dat atentie caci am crezut ca va “trece”, caria a crescut si a tot crescut pana s-a dus intreaga masea, apoi inca una tot asa, si tot asa pana am ramas stirb pe-o parte. Si inca una. Ei, nu stiu de ce, dar am impresia ca algoritmul se repeta acum in privinta educatiei si a scolii. Tare mi-e teama ca multi vor ramane stirbi pe vecie in ale educatiei.

Cine-i de vina? Dar mai conteaza oare asta? Pe cine mai intereseaza astazi de ce sunt eu stirb. Nu ma mai intereseaza nici macar pe mine. Pe cine va interesa peste cinci, zece ani ca unii au pierdut acum cam un sfert din liceul lor?

Un exercitiu de democratie americana prin Stirile Transilvaniei TV

De ce spun asta?

Democratia noastra (ma refer la cea americana) este ortogonala fata de cea din Romania. Nu ca nu s-ar putea si altfel, dar lumea si politicienii din tara nu sunt obisnuiti altfel de cum procedeaza acum. Asa ca voi incerca un exercitiu de democratie americana, bottom-up, de la grassroots spre Rai. Pe romaneste: de la opinca la Voda.

Iata cum.

Primele trei emisiuni ale mele la Stirile Transilvaniei TV vor fi despre educatia in vreme de pandemie si care este experienta elevilor (prima emisiune), a parintilor (a doua), si a profesorilor de la clasa (a treia). Elevii, parintii si cadrele didactice sunt actorii implicati in educatie.

Dupa cele trei emisiuni, voi sintetiza pe baza input-ului primit un document pe care vreau apoi sa-l discut in a patra emisiune cu un politician din Parlamentul de la Bucuresti. Iar daca politicianul este deacord cu input-ul nostru, poate va ajunge discutat in Parlament.

Asa functioneaza in a nutshell democratia americana. Bottom-up, de la alegator in sus. Nu top-down ca in Romania. Initiativele pornesc de la opinca si se propaga-n sus pana la Voda. Nu invers – caci nu sunt varate pe gatul nostru de sefime. Sa vedem cat din acest flow democratic sanatos, bottom-up (de jos in sus) functioneaza in Romania.

Am observat ca primul pas este cel mai greu: este dificil sa gasim lume dispusa sa-si spuna ideile pe baza experientei lor oneste. Caci si aici ca-n calculatoare: daca inputul primit de la oameni este garbage, outputul nu are cum sa fie decat tot garbage.

Asadar, prima mea emisiune propriu-zisa la Stirile Transilvaniei TV va fi despre experienta elevilor in lunile de COVID. Vrem sa identificam aspectele care s-au desfasurat bine, dar si aspectele care nu s-au desfasurat corespunzator. Nu ne intereseaza sa criticam anumite scoli sau anumiti profesori, caci asta nu ne va ajuta per ansamblu cu nimic. Dar vrem sa intelegem ce fel de activitati didactice s-au putut desfasura multumitor, si care nu. Si ce anume din caracteristicile lor au produs rezultatele respective?

Ne intereseaza experiente pedagogice concrete, exemple specifice prin care am trecut, situatii noi – care sa ne permita sa intelegem cauzele nereusitelor, precum si solutiile posibile.

In final, vrem sa cream o lista de exemple si situatii interesante (bune si nu asa de bune) pe care le-am trait, precum si un set de solutii posibile care sa rezolve aceste probleme. Si vrem sa producem documentul pentru politicianul din Parlament.

Raman deocamdata secrete intrebarile prin care voi incerca sa ating scopul nostru.

Va invit si ne vedem sper miercuri seara de la ora 21. Chiar daca nu avem puterea sa evitam toate “cariile” din educatie, poate – totusi – vom reusi sa salvam impreuna una, doua oportunitati. Si asta nu ar fi deloc putin. Doar un stirb ca mine poate intelege cat de pretiosi sunt doi molari atunci cand iti lipsesc restul.  

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania