Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a fost depistat cu COVID-19 în urma unui test făcut la cerere şi se află internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din oraş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Mihai Ruşti, primarul a fost la serviciu în cursul zilei de luni, dar, începând de marţi, prerogativele vor fi preluate de către unul dintre viceprimari.

“Am fost informaţi de domnul primar că este în concediu medical şi că domnul viceprimar Gelu Muthi va prelua prerogativele dânsului pe perioada aceasta. Vom face tot ceea ce Direcţia de Sănătate Publică ne va transmite. Deocamdată, nu avem niciun fel de semnal din partea direcţiei, aşa că nu avem de ce să nu funcţionăm”, a declarat Ruşti, pentru AGERPRES.

Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a precizat că primarul Ovidiu Creţu s-a prezentat personal la spital pentru a fi testat pentru COVID-19, în cursul zilei de luni, şi în acest moment se află internat în unitatea medicală. (AGERPRES)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania