Conducerea prestigioasei Universităţi de Artă Dramatică şi Cinematografică de la Budapesta a demisionat în semn de protest faţă de numirea unui nou Consiliu de Administraţie de către Guvern, susceptibil să priveze instituţia de orice autonomie, relatează Reuters. Aproximativ 250 de studenţi s-au închis în sediul universităţii în noaptea de luni spre marţi şi denunţă pierderea independenţei instituţiei de învățământ.

În virtutea unei legi adoptate anul acesta, Universitatea de Artă Dramatică şi Cinematografică, înfiinţată în urmă cu 155 de ani, devine proprietatea unei fundaţii private, în locul statului, iar Guvernul Orban a desemnat un Consiliu format din cinci administratori, fără să ţină cont de numele propuse de către universitate, negând totodată că astfel ar aduce vreo atingere libertăţii de exprimare.

Conducerea instituţiei consideră că această decizie o privează de dreptul de a superviza toate problemele legate de buget, de organizarea şi gestionarea personalului.

”Este o cotitură pentru noi, pentru că nu mai rămâne nimic din autonomia acestei instituţii. Trebuie să încetăm să mai predăm în sălile de clasă”, a declarat Eszter Novak, una dintre decanii univesităţii. ”Este începutul unei noi ere”.

Studenţii au realizat o proclamație în 13 puncte, solicitând demisia noului consiliul de administrație al universității. Ei au organizat și o conferință de presă marți după-amiază, unde au fost anunțate cele 13 puncte, printre care amintim respingerea oricărei conduceri numite arbitrar, autonomie garantată, respingerea modului în care sunt numiți membrii Consiliului de administrație și Consiliului de supraveghere și, prin urmare, respingerea noilor Consilii de administrație de supraveghere . Studenții solicită, totodată, ca statul să nu se retragă în totalitate din finanțarea universității.

Ildikó Enyedi și Tamás Ascher și-au anunțat demisiile

Ildikó Enyedi și Tamás Ascher au anunțat că demisionează din calitatea de dascăli ai acestei Universități. Ambii atrag atenția publicului asupra faptului că autonomia universitară a fost grav afectată.

Regizoarea Ildikó Enyedi a câștigat cu filmul său, ”Despre trup și suflet”, premiul principal al Festivalului Internațional de Film de la Berlin, Ursul de Aur și a fost, de asemenea, nominalizată la Oscar, la categoria cel mai bun film în limba străină. Regizoarea susține că există o campanie de defăimare împotriva acestei Universități de ani de zile:

”A fost alarmant să vedem campania de calomnie care a început în urmă cu un an și s-a intensificat sistematic, pentru a auzi și a citi tot soiul de izbucniri disprețuitoare la adresa noastră, opinii tendențioase, ignorând rezultatele muncii și performanței noastre”, a declarat Ildikó Enyedi

La rândul său, regizorul câștigător al premiului Kossuth, Tamás Ascher, și-a reziliat contractul de predare la această Universitate. 

Studenții au construit marți dimineață și o barieră simbolică la intrarea în clădirea Universității de pe Strada Vas și nu vor să permită accesul noii conduceri.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania