UPDATE 14.45. DRDP Timișoara a anunțat că traficul a fost reluat pe ambele benzi de la ora 14.30.

———————–

Un accident rutier grav a avut loc miercuri la prânz pe autostrada A1, la kilometrul 389, în apropiere localităţii Ilia. Circulația rutieră este întreruptă pe prima bandă, pe sensul către Nădlac.

“La solicitarea primită prin 112 s-au deplasat echipaje de pompieri ale Detaşamentului Deva şi Secţiei Ilia, specializate în descarcerare şi prim ajutor, şi personal medical al SAJ cu 6 autospeciale şi autosanitare. Într-un microbuz răsturnat, în care călătoreau 7 persoane, 4 bărbaţi şi 3 femei, cu cetăţenie bulgară, echipele de intervenţie au găsit o femeie de 37 de ani însărcinată şi încarcerată, aflată în stop cardiorespirator. Celelalte persoane din microbuz, care s-au autoevacuat, prezentau leziuni minore. Metodele de resuscitare au rămas fără efect în cazul femeii, aceasta fiind declarată decedată de medicii SAJ. La UPU Deva au ajuns, cu 2 ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport victime multiple, 6 persoane cu traumatisme minore”, a transmis ISU Hunedoara.

Vom reveni cu amănunte.

(FOTO: ISU Hunedoara)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania