Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud a depistat un focar de COVID-19 la un cămin pentru persoane vârstnice din satul Cuşma, comuna Livezile, unde au fost confirmate şapte cazuri de infectare cu noul coronavirus, potrivit datelor comunicate joi de către directorul acestei instituţii, Anca Andriţoiu.

În ultimele două zile, la centrul rezidenţial pentru vârstnici s-au confirmat două cazuri de COVID-19, la o infirmieră şi la unul dintre beneficiari.

În urma testării întregului personal (18 angajaţi) şi a celor 38 de beneficiari, numărul cazurilor confirmate a crescut la şapte: şase beneficiari şi infirmiera, fiind declarat focar.

Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice “Sfinţii Ioachim şi Ana” din localitatea Cuşma funcţionează în cadrul Asociaţiei “Filantropia Ortodoxă”, filiala Bistriţa-Năsăud, şi este cel de-al doilea centru administrat de această asociaţie unde este depistat un focar de COVID-19, după cel din comuna Maieru (24 de persoane infectate, dintre care cinci au decedat), şi al treilea de acest tip din judeţ.

Potrivit directorului DSP Bistriţa-Năsăud, ultima testare a personalului şi a beneficiarilor din căminul de la Cuşma a avut loc pe 23 august, când rezultatele testelor au fost negative.

Contacţii direcţi ai celor confirmaţi cu COVID-19 vor fi retestaţi în următoarele şase-şapte zile. (AGERPRES)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania