Un cuptor din secolul al IV-lea, cu valoare de unicat, va fi amplasat într-un pavilion de sticlă, pe str. Morii din Sighișoara.

Potrivit Primăriei Sighișoara, se lucrează de mai multe zile, în prezența arheologilor și muzeografilor, pentru relocarea cuptorului în noul spațiu, pentru ca acesta să nu fie distrus și să fie apreciat ca obiect din patrimoniul local.

“Ne dorim să relocăm acest cuptor, în condiții de siguranță, într-o zonă circulată, pentru ca el să poată fi apreciat atât de sighișoreni cât și de turiști. Având în vedere atât valoarea de unicat a artefactului cât și fragilitatea acestuia, cea mai bună soluție pentru viitor este o singură și definitivă operațiune de mutare, într-un loc adecvat, cu o bună expunere publică”, a declarat primarul Sighișoarei, Ovidiu Mălăncrăvean.

Cuptorul, datat în perioada post romană, a produs exclusiv ceramică de tradiție romană și a fost descoperit în timpul campaniei arheologice din anul 1981, în așezarea de la Dealul Viilor. Amenințat de distrugere în locul în care a fost descoperit, cuptorul a fost extras în anul 1982 și depozitat în următorii 24 de ani într-un container din Cetate, iar apoi a fost transferat la societatea Siceram, unde a fost restaurat și expus.

Acum, noua conducere a fabricii și-a anunțat intenția de a returna cuptorul Muzeului de Istorie din Sighișoara, fapt care implică și anumite riscuri legate de operațiunile de relocare, de rezistența obiectului, de depozitare și conservare.

Cuptorul va fi amplasat într-un pavilion închis, transparent și integrat în peisajul natural, pe str. Mori., în părculețul aflat între pasarela pietonală și blocul de la nr. 22B. Amplasamentul propus are condiții bune de expunere pentru public lângă alee pietonală, iar pentru prezentarea contextului istoric și arheologic în care a fost descoperit obiectul de patrimoniu, acesta va fi însoțit de o legendă realizată de reprezentanții Muzeului de Istorie Sighișoara.

(FOTO: Primăria Sighișoara)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania