Un focar de COVID-19 a fost confirmat la o fabrică din localitatea Aghireşu, județul Cluj, fiind depistate 24 de cazuri de infectare.

“Avem un focar activ în acest moment în comuna Aghireşu, cu 24 cazuri pozitive provenind de la o fabrică de pe raza comunei. Din totalul de 75 angajaţi testaţi, 24 sunt pozitivi, din care 21 au domiciliul pe raza UAT Aghireşu. S-a luat măsura suspendării activităţii unităţii pentru o perioadă de 14 zile şi a dezinfectării corespunzătoare a spaţiilor de lucru. Cei 24 pozitivi vor fi transportaţi la spitalele COVID din Cluj-Napoca pentru evaluarea medicală, aceştia fiind în prezent asimptomatici. Contacţii direcţi identificaţi din ancheta epidemiologică au fost carantinaţi la domiciliu pentru 14 zile (inclusiv ceilalţi 51 de angajaţi negativi şi aparţinătorii acestora)”, a declară prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.

Potrivit acestuia, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri, localitatea ar putea să intre în carantină.

“Măsurile vor fi monitorizate prin intermediul instituţiilor abilitate, urmând ca, în situaţia în care numărul cazurilor pozitive va creşte, să fie luată în calcul măsura carantinării UAT-ului”, a precizat prefectul.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania