Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a subliniat, vineri, la Oradea, importanţa cooperării între judeţele Hajdú-Bihar din Ungaria şi Bihor, precum şi importanţa participării maghiarilor la alegerile locale din România.

Ministrul ungar de externe a inaugurat, alături de omologul său român, Bogdan Aurescu, şi Lucian Bode, ministrul Transporturilor,
Infrastructurii şi Comunicaţiilor, secţiunea de cinci kilometri care leagă autostrada M4 din Ungaria cu autostrada A3 din România şi punctul de trecere a frontierei Nagykereki-Bors II. Ulterior, acesta a purtat discuţii cu liderii Organizaţiei Judeţene Bihor a UDMR, la Oradea.

După întâlnire, Péter Szijjártó a subliniat că noua conexiune de autostradă dintre Budapesta-Oradea şi Debrecen-Oradea deschide
noi oportunităţi de dezvoltare.

“Obiectivul nostru principal este să stabilim cât mai curând posibil o legătură de cale ferată electrificată între cele două oraşe, Debrecen şi Oradea. În acest sens, studiul de fezabilitate a fost deja pregătit la Debrecen. Suntem pregătiţi să oferim pentru aceasta resurse din partea guvernului ungar; vom sugera guvernului român să apelăm şi la resurse oferite de Uniunea Europeană”- a declarat Péter Szijjártó.

În ceea ce priveşte epidemia de coronavirus, ministrul ungar de externe a menţionat că Ungaria şi-a închis frontierele pentru a nu
trebui să ia măsuri restrictive în interiorul ţării din cauza virusului. Dintre cele şapte ţări vecine, numai spre România au fost menţinute deschise toate punctele operaţionale de trecere a frontierei.

“La solicitarea UDMR, am decis să păstrăm deschise toate aceste treceri de frontieră. Mai mult, această situaţie este, de fapt, excepţională, o situaţie în care numărul trecerilor de frontieră deschise nu a scăzut, ci a crescut cu una. Am deschis şi a 12-a trecere la graniţa dintre Ungaria şi România”, a declarat ministrul.

Sursa: MTI

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania