O femeie însărcinată a fost rănită luni, după ce mașina în care era pasageră a ieşit în afara şoselei, pe Transfăgărăşan, în zona Bâlea Lac.

Femeia, de 28 de ani, din județul Giurgiu, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cu umărul dislocat.

“ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu două echipaje SMURD pe DN7 C, zona Bâlea Lac, unde un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă. La faţa locului s-au acordat îngrijiri medicale unei femei de aproximativ 28 de ani, însărcinată în prima lună. Aceasta a fost transportată la UPU Sibiu cu umărul dislocat”, a transmis ISU Sibiu.

Șoferul care a pierdut controlul mașinii pe Transfăgărăşan şi a ieşit în afara şoselei este un bărbat de 30 de ani, din Giurgiu. Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania