Continuam in aceasta saptamana discutia noastra despre educatia in perioada COVID ascultand parerile parintilor. Asta ne va da o alta perspectiva asupra situatiei unice prin care trecem.

Emisiunea noastra de saptamana trecuta a cristalizat cateva idei spuse de cei sase elevi pe care i-am avut invitati:

  1. Elevii vor sa invete.
  2. Elevii sunt constienti de pericolul virusului, mai ales pentru familiile lor, parinti si bunici in varsta.
  3. Au pierdut aproximativ cinci saptamani de scoala in martie – aprile, pana cand scoala s-a repornit intr-un fel sau altul. Apoi au mai pierdut din materie si prin faptul ca durata orei s-a injumatatit.
  4. Unii elevi si-au pierdut motivatia de a invata pe masura ce durata pandemiei s-a lungit.
  5. Elevii duc dorul mersului la scoala.
  6. Ei duc dorul colegilor lor.

Nu i-am auzit insa pe invitatii mei plangandu-se de modul in care s-au predat clasele. Asta este un lucru foarte incurajator. Unii au avut orele online fiind in contact direct cu profesorii si colegii lor (modul sincron), altii au primit postari cu materialele de lectii, pe care apoi le-au studiat singuri (modul asincron). Un participant la emisiune a laudat creativitatea profesorilor sai in a transmite online ceea ce s-a scris pe tabla, lucru care mie mi s-a parut greu de realizat practic fara tehnologie scumpa si sofisticata. Se pare ca temerile mele au fost nefondate. Profesorii lui au gasit o solutie ieftina si buna la problema asta.  

Totusi, imaginea pe care am creat-o prin emisiunea noastra (pornind de la opiniile elevilor fruntasi) este una trunchiata. Toti participantii sunt elevi de varf, cu rezultate exceptionale la invatatura. Esantionul nostru este doar unul partial reprezentativ, pentru ca nu am avut elevi din mediul rural sau elevi din familii defavorizate. Ori ei sunt majoritatea. Unuia din participanti i-a cazut legatura Internet in timpul emisiunii, si nu a mai putut sa se reconecteze pana la final. Acest ghinion descrie limpede fragilitatea permanenta a predarii online.

Tablete vs. motivatie

Ma gandeam aseara ca invatamantul la distanta, ma refer la cel asincron, nu este ceva nou. El a existat din totdeauna, mult inainte sa fie inventate tabletele, laptop-urile, si camerele video. Destui si-au facut in perioada comunista liceul si facultatea la FF, adica fara frecventa: primeau acasa un plic cu materialele de studiu, pe care apoi le parcurgeau singuri, dupa care urmau examenele la sfarsit de trimestru / semestru. Tableta nu face decat sa inlocuiasca plicul si hartia cu postarile de pe Internet: ti se posteaza materialele, urmand ca fiecare sa le studieze singur. Un fel de FF generalizat si fara hartie.   

Au inceput sa-mi curga in minte multe alte intrebari: Care sa fi fost motivatia elevilor nu asa de buni la carte sa participe la orele online, daca cei extrem de buni au simtit la un moment dat ca isi pierd interesul? Sau, ce a fost in sufletul unui copil dintr-o familie defavorizata, cand a constat ca saptamanile trec iar scoala sa ramane inghetata? Cat a fost de fapt lipsa tabletelor – o cauza sau un pretext – pentru perioada pierduta sau cu orele injumatatite?        

Am inceput incet, incet sa cred ca aspectele legate de motivarea (elevilor, a profesorilor si a parintilor) sunt la fel de importante ca tabletele. Poate chiar mai importante.

Solutia educatiei in perioada COVID ar putea fi in final (aproape) extraordinar de simpla, daca motivatia si increderea elevilor, a profesorilor, si a parintilor vor fi pastrate la nivele robuste. Sau spus altfel, toate tabletele si tot Internetul de pe lume nu vor insemna doua parale daca se pierd motivatia si increderea elevilor, a profesorilor, si a parintilor. De aceea, incep sa cred ca cele mai importante aspecte sunt ca conducerile scolilor sa se concentreze pe a-si pastra profesorii sanatosi, motivati, si conectati la efort, iar la randul lor profesorii la sa concentreze pe a-si motiva elevii si a-i pastra angajati pe parinti.

Importanta climatului in scoli

A-ti motiva si apoi a-ti pastra elevii motivati si desigur parintii implicati poate fi extrem de simplu daca pornesti cu dreptul, sau supraomenesc de dificil daca incepi cu stangul.

Sunt clare cateva reguli simple de good practice: buna intentie din partea celor implicati (elevi, profesori, si parinti), transparenta totala, si flexibilitate maxima.

Inteleg prin buna intentie ca fiecare sa ramana fixat pe singurul obiectiv al intregului efort: acela de a aduce educatia din aceste luni nedorite cat mai aproape de ce este ea in lunile normale. Altfel spus, de a reduce cat se poate de mult ce se pierde acum din cauza restrictiilor din cauza virusului.

Etalonul succesului este diferenta intre ce s-a putut preda si cat au invatat acum elevii comparat cu ce invata ei intr-un an scolar obisnuit.

Nu este acum momentul nici sa se revolutioneze educatia (cum sugera cineva intr-un eseu pentru ca scolile ar avea “autonomia” s-o faca), si nici momentul sa se experimenteze cu nu stiu ce modele pedagogice netestate sau platforme de predare necunoscute (cum opiniona altcineva intr-un alt eseu). Greutatile sunt deja suficient de insemnate incercand doar sa recreezi normalitatea, nu-si au acum locul ideile perpendiculare pe acest efort.

Tot buna intentie inseamna si intelegerea (tacita sau nu) intre actorii implicati ca sunt cu totii in aceeasi barca. Ca elevii sa poata progresa cat mai eficient in educatia lor, ei impreuna cu parintii si profesorii trebuie sa aiba incredere deplina unii in altii, fara sa se suspecteze reciproc de intentii maligne.

Inteleg prin transparenta totala disponibilitatea scolilor de a discuta deschis progresul pe care-l fac, precum si orice dificultate pe parcurs. Nimic nu trebuie ingropat sub covor. Este momentul ca profesorii si elevii sa fie dispusi sa-si “deschida sufletul”, iar parintii sa gaseasca timpul si energia sa participe la discutii si efortul comun. Comunicarea intre cei trei actori trebuie sa fie continua si onesta.  

Am asistat recent la un exercitiu inspirational legat de transparenta si comunicarea unei scoli cu parintii. Scoala XYZ a decis sa-si testeze in fiecare saptamana tot personalul si toti elevii folosind un test aprobat si o procedura standard. Testul este pe baza de saliva, caci cel nazal este neplacut pentru elevii foarte tineri. Procedura folosita este cea de pooling, in care pentru a testa cat mai multi si cat mai repede, sunt testati simultan grupuri de cinci persoane.

Desi peste 90% din parinti doresc sa-si vada copiii testati (pentru ca asta le va da peace of mind), au existat multe nedumeriri vis-à-vis de natura testului bazat pe saliva, ce se va intampla cu datele culese din analize, procedurile ce vor fi aplicate daca sunt profesori depistati pozitiv, procedurile daca vor fi elevi depistati pozitiv, si asa mai departe. Cred ca am numarat peste cincizeci de intrebari venite intr-un interval scurt de timp. Intrebari extrem de precise si intrebari generale. La toate, scoala a raspuns cu rabdare si precizie, iar acolo unde nu au avut raspunsurile pe moment s-au interesat la cei care administreaza testul ca sa raspunda cat mai clar si exact la urmatoarea sedinta tuturor anxietatilor parintesti.

In fine, inteleg prin flexibilitate maxima situatia in care scoala stie in permanenta starea exacta a fiecarui elev si a fiecarui profesor, precum si felul in care se desfasoara toate materiile. Ori asta nu se poate realiza decat printr-un dialog continuu si constant intre conducerea si profesorii din scoli, elevi, si parinti. Iar cand sunt probleme, ele sunt discutate heads-on, fara musamalizari si fara cosmetizari.

Intre cele patru elemente enumerate (infrastructura digitala, buna intentie, transparenta totala si flexibilitate maxima), punctele nevralgice mi se par – transparenta si flexibilitatea. Paradoxal, nu vad tabletele si Internet-ul ca fiind nodul Gordian. Dar este destul de lucru la transparenta si flexibilitate.

Am ascultat recent o conferinta de presa a ministrului educatiei. Dupa ce ministrul si-a facut comunicarea, au urmat intrebarile jurnalistilor. Extrem de repede, mult prea repede, ministrul si-a pierdut rabdarea cu intrebarile ziaristilor. Si a apelat atunci la strategia profesorului, care vrea sa fie ascultat dar nu si intrebat: a ridicat tonul si pe o voce putin tipata, desigur agasata, a repetat ceea ce spusese deja fara sa raspunda intrebarii. Acesta este pasul stang cu care daca se va incepe se va pierde imediat cooperarea si increderea elevilor si a parintilor. Singurul pas drept pe care mi-l imaginez sunt – multe respiratii adanci pentru a se linistii, dupa care raspunsuri clare, precise, si mai ales spuse cu rabdare la toate intrebarile, nedumeririle si angoasele elevilor si ale parintilor. Indiferent de cate si care intrebari vor fi puse.

Am avut recent o discutie mai lunga cu baiatul meu cel mare, in care el mi-a reprosat ca am fost mult prea aerian cu tot ce s-a intamplat in perioada COVID. Afirmatia lui m-a socat, intristat, jignit, suparat. Mi s-a parut nedreapta din moment ce am incercat sa fiu un top of all things.

Prima mea reactie a fost sa repet ce faceau si ai mei in astfel de situatii: sa apelez la mult-folosita fraza – “eu sunt parintele, iar aceste lucruri nu le discutam.” Am stat dupa aceea si m-am gandit ca sunt intr-un moment in care pot sa-i castig increderea sau pot s-o pierd.

Desigur, mie mi s-a parut nedrept si socant sa mi se spuna ca am fost un aerian. Tocmai eu, care am incercat sa fac tot ce am putut mai bine. Si nici asta nu a fost suficient pentru el.

Cand m-am linistit, am acceptat ca acesta nu este decat punctul meu de vedere, insa alta este realitatea vazuta prin ochii baiatului meu. Asa ca a doua zi i-am zis ca inteleg ca nu am fost ceea ce s-a asteptat sa fiu, dar sunt dispus sa-l ascult, si sa incerc sa fac lucrurile ca sa fie mai de ajutor pentru el. In fond, el este primadona acestui moment, nu eu.

Perioada pandemiei a adus in fata noastra, a parintilor, o situatie neobisnuita si confuza. Am incercat fiecare sa-i facem fata asa cum am putut si ne-am priceput mai bine. Unele lucruri ne-au iesit bine, altele nu chiar asa de bine. A venit de aceea momentul sa ne spunem experienta si gandurile unii altora, si poate astfel sa intelegem ce este mai important (in aceasta experienta), tableta sau motivatia.                                         

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania