Forările pentru construcția podului de pe latura de nord a Cetății Făgăraș au început luni, acesta fiind primul dintre cele două poduri pe care le va avea monumentul istoric la finalizarea restaurării.

Potrivit Primăriei Făgăraș, sunt forați 14 piloți la o adâncime de peste 10 metri, urmând să se armeze și să se betoneze. Deasupra lor va fi montată o grindă, apoi se va construi podul din lemn de stejar. După ce va fi finalizat – în cursul acestui an, potrivit constructorului – accesul în cetate va fi permis pe aici, astfel încât să înceapă lucrările pentru podul mobil – pe latura de est (actuala intrare).

Până în prezent, la Cetatea Făgăraș au fost restaurate bastionul Cuptorului și bastionul Toboșarului, iar în curtea exterioară au fost realizate rețelele de apă pluvială, menajeră și montați hidranți. S-au mai executat săpături la viitoarele ateliere meșteșugărești și, în prezent, sunt armate. Bolta de la fosta pulberărie de pe latura de sud a fost reconstruită „de la zero”. De asemenea, în prezent se muncește și la refacerea acoperișului.

Reprezentanții municipalității susțin că lucrările sunt executate potrivit graficului stabilit și vor fi finalizate în 2022, așa cum prevede contractul încheiat cu constructorii asociați Troia Premium Construct și Pro Construct.

(FOTO: Primăria Făgăraș)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania