Consiliul Județean (CJ) Maramureș a decis, în ultima ședință ordinară, alocarea unei sume de 100.000 de lei pentru 12 structuri, asociații și cluburi, în vederea finanţării programelor, proiectelor şi acţiunilor pe care le desfășoară în domeniul tineretului.

Potrivit administrației județene, inițiativa finanțării structurilor de tineret din județ a fost demarată în urmă cu câțiva ani, când CJ Maramureș a introdus pentru prima dată un capitol destinat exclusiv alocărilor financiare pentru structurile de tineret, a căror menire este realizarea de acțiuni pentru tinerii Maramureșului. Președintele administrației județene, Gabriel Zetea, a explicat că își dorește menținerea acestei forme de sprijin și pe viitor și că, astfel, speră ca structurile de tineret să fie încurajate să devină mai active la nivelul întregului județ.

„A fost un act de curaj să gândim un capitol dedicat tinerilor și voi milita ca această inițiativă să fie menținută și pe viitor. Acțiunile pentru tineret sunt extrem de importante, iar ONG-urile, asociațiile și cluburile de tineret merită toată susținerea noastră. Încurajez această mișcare de tineret să depășească granițele Municipiului Baia Mare și să devină mai activă și în restul județului. Cu timpul, îmi doresc să ajungem să finanțăm cât mai multe astfel de structuri, care să știe că au un partener în instituția Consiliului Județean Maramureș și să fie, astfel, încurajate să depună cereri de finanțare pentru programele pe care le propun”, a declarat Gabriel Zetea.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania