Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a participat, vineri, la deschiderea Pasajului rutier subteran Magheru, construit din fonduri europene, cu scopul de a fluidiza circulaţia autovehiculelor şi a tramvaielor în intersecţia Bulevardului Magheru cu străzile Aleea Ştrandului şi Parcul Traian.

Constructorii au finalizat lucrările cu zece zile mai repede decât termenul de predare, fixat pentru luna septembrie a acestui an.

Lucrarea complexă a cuprins şi lărgirea podului Dacia la trei benzi pe sens şi reabilitarea acestuia.

Proiectul a fost executat de o asociere de firme reprezentată de Freyrom SA pentru suma de 14,5 milioane lei, din POR 2014-2020, axa 4 – mobilitate urbană.

Ministrul orădean Marcel Boloş, care a plecat în 2008 la minister din Departamentul de Management al Proiectelor cu Fonduri Europene al Primăriei Oradea, a spus că e mândru că a făcut parte din echipa Primăriei Oradea şi a declarat că numărul şi valoarea proiectelor europene sunt “impresionante”: 70 de proiecte pentru perioada de programare 2014-2020, cu o valoare de 350 de milioane de euro, plus alte 250 de milioane de euro, din perioada 2007-2013.

“Iată, pe perioada mandatelor domnului primar Bolojan, 600 de milioane de euro sunt atrase în Oradea. Acest lucru se vede în oraş. Primăria Oradea nu a ratat nicio oportunitate să acceseze fondurile europene. Astăzi este un prilej de bucurie pentru că m-am plimbat destul de des în ţară şi peste tot modelul de administraţie locală pe care îl avem în Oradea a fost pomenit ca un model de bună practică pe care toţi primarii din ţară şi-l doresc. Când spui Oradea, când spui Ilie Bolojan, Florin Birta sau Mircea Mălan, spui o echipă managerială care e cunoscută prin hărnicie, prin devotament şi prin implicarea de care au dovadă în implementarea proiectelor cu fonduri europene”, a declarat Marcel Boloş.

La rândul său, primarul Ilie Bolojan a apreciat echipa ministrului spunând că, pentru prima oară, reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene s-au consultat cu autorităţile publice locale pentru a elabora ghidurile de finanţare pentru următorul ciclu de finanţare 2021-2027.

“Am putut astfel să clarificăm foarte multe probleme şi sunt convins că în etapa viitoare de finanţare absorbţia se va derula mult mai facil”, a precizat primarul Bolojan.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 17 septembrie 2019. Valoarea contractului iniţial este de 14.511.433, 94 lei (fără TVA), dar, potrivit viceprimarului Birta, “mai sunt nişte costuri suplimentare”.

Pasajul subteran are două rampe de acces: cu lungimea de 102,27 m spre Parcul Traian şi 88,35 m spre Aleea Ştrandului. Aceste rampe asigură tranziţia de la suprafaţă la cota -4,33 m sub pasaj. Lungimea pasajului care trece pe sub Bulevardul Magheru este de 34,04 m. Împreună cu rampele, lungimea totală a pasajului este de 224,65 m.

La Podul Dacia s-a realizat lărgirea cu şase metri, de la două la trei benzi de circulaţie pe sens, dar şi lucrări de reabilitare, acestea din urmă constând în: consolidarea grinzilor principale, repararea zonelor cu betoane degradate, regruparea în zona trotuarelor a instalaţiilor existente pe pod, prevederea de dispozitive antiseismice, refacerea integrală a căii pe pod şi amenajarea liniilor de tramvai, reamenajarea racordurilor cu terasamentele, lucrări de completare cu anrocamente la pragul din aval.

“Gândiţi-vă că în peretele din dreapta şi în peretele din stânga sunt aproximativ 360 de piloţi foraţi la 20 de metri adâncime şi toată construcţia acestui pasaj s-a făcut fără a opri măcar o zi circulaţia pe Bulevardul Magheru. Într-adevăr, a fost restricţionată la o singură bandă, dar pasajul s-a făcut sub trafic. Mă bucur că începând de azi pasajul va fi dat în folosinţă. Tot azi îşi vor relua circulaţia tramvaiele pe Bulevardul Magheru”, a spus viceprimarul Florin Birta.

Ministrul Marcel Boloş şi oficialii prezenţi au vizitat apoi unul din cele zece tramvaie noi Imperio, construite la Arad şi achiziţionate cu fonduri europene. Oprit în staţie pentru câteva minute, tramvaiul a inaugurat apoi Podul Dacia, reluând astfel circulaţia întreruptă timp de un an. 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

1 COMENTARIU

Comments are closed.