Grădina Palatului episcopal romano-catolic din Oradea, o zonă verde istorică, de cinci hectare, arie dendrologică protejată şi atracţie turistică foarte populară, recent amenajată şi vizitabilă, este prezentată în mai multe materiale informative, imprimate sau în format digital, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Episcopiei romano-catolice, Cristian Micaci.

“Vrem să cunoască toţi cei interesaţi că am realizat mai multe materiale despre această grădină, care deja poate fi vizitată, dar care are şi o literatură informativă, online şi publicaţii: un catalog, o broşură, istoria grădinii, cu intervenţiile făcute şi mai ales despre Grădina biblică din arealul ei, care cuprinde plante ce se regăsesc în Sfânta Scriptură, începând de la pâine şi vin, adică orz, mei, grâu şi viţă-de-vie, a precizat Cristian Micaci.

Amenajată pe latura vestică a catedralei romano-catolice, Grădină biblică este împărţită în parcele rotunde şi rectangulare în tradiţia grădinilor monastice medievale. Pe lângă pomi de rodie şi smochin, butuci de viţă şi plante exotice aşezate în glastre, aici sunt plantate diferite soiuri de cereale, plante aromatice şi utilitare, respectiv bulboase de primăvară menţionate în Vechiul şi Noul Testament.

“Aici se pot vedea flori precum: laleaua, narcisa, crinul, brânduşa, inul, gladiolele; apoi plante de ceai, condimente şi altele, cum sunt lintea, usturoiul şi ceapa. Poate multă lume nu ştie că în Bibie este amintită ceapa. Mai sunt şi plantele monastice, cultivate de călugări: lemnul Maicii-Domnului, lavanda, măslinul, curmalul, lămâiul şi dafinul”, a menţionat Micaci.

Vizitatorii se pot familiariza cu grădina palatului episcopal recent reamenajată în mai multe feluri, două dintre acestea fiind un album intitulat “Arcadii pe malul Crişului”, care prezintă în detaliu trecutul şi prezentul celor două obiective turistice, publicat în cinci limbi (maghiară, română, engleză, germană, slovacă) şi publicaţia intitulată “Grădini istorice pe malul Crişului”, prin care cei interesaţi pot să cunoască mai bine speciile de arbori care se regăsesc în grădină (de asemenea în cinci limbi)

Întregul material al broşurii poate fi consultat în format digital pe pagina web interactivă care prezintă grădina palatului episcopal: www.baroque-garden.ro/ro/home, unde se poate găsi inclusiv o aplicaţie pentru telefonul mobil, ce poate fi găsită şi descărcată sub denumirea “greening footprints”.

Atât pagina web, cât şi aplicaţia pentru mobil oferă, în afara elementelor textuale şi grafice, şi un material audio despre provenienţa, utilitatea plantelor grădinii, dar şi despre referinţele biblice ale acestora, toate acestea în cele cinci limbi amintite anterior.

La intrarea în Palatul episcopal, vizitatorii vor avea în curând la dispoziţie un monitor informaţional digital (touchscreen), cu ajutorul căruia vor putea consulta toate informaţiile, inclusiv despre grădină.

Publicaţiile elaborate şi create în mediu online fac parte din proiectul de reabilitare a grădinii, ce înconjoară Palatul episcopal, aflat şi acesta în lucrări de restaurare, care urmează să fie finalizate în vara anului 2021. Episcopia a beneficiat în proiectul de reabilitare a grădinii de colaborarea cu Parcul Dendrologic din Szarvas, din Ungaria, partener al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea în proiectul transfrontalier RO-HU.

Platforma care adună toate materialele informaţionale în format digital este pagina web oficială a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea: www.varad.org/ro. Cei care vizitează această pagină, cu ajutorul portalului de ştiri diecezan http://stiri.varad.org/ro pot obţine informaţii despre principalele evenimente cu caracter liturgic, pastoral, cultural sau educaţional, care se desfăşoară în dieceză. (AGERPRES)

(FOTO: www.baroque-garden.ro/ro/home)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania