Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012

O vorba bine stiuta ne spune ca ceva ce nu ne doboara ne intareste.

De cand a inceput pandemia COVID, putem aplica vorba asta mai peste tot. Avem oportunitatea sa ne intarim la tot pasul.  

Situatiile dificile ne obliga sa dig deep, cum spun americanii. Ne obliga sa go back to the basic principles. Adica sa ne readucem in atentie motivele pentru care am pornit initial pe un anume drum. Iar acele motive, daca sunt solide si raman valide in continuare, ne vor arata calea prin care sa traversam situatia dificila cu fruntea sus. Astfel ne intarim: fiecare situatie noua si dificila ne expune o perspectiva nestiuta si nebanuita a motivelor care creaza fundamentul nostru uman. Crezurile si pasiunile noastre care ne individualizeaza. Fara greutatile care mai, mai sa ne doboare nu putem dobandi taria suplimentara ce vine din experienta trecerii prin dificultati.   

Am avut destul timp in ultima vreme sa ma gandesc la basic principles ale mele. Stress-ul a fost berechet si oboseala din abundenta. Lipsa contactului social a adaugat inca ceva la constrangerile cotidiene. Si pentru asta, am predat in jumatatea de an ce a trecut cat n-am predat niciodata: in plus la cele doua cursuri pe care le-am avut in norma, am predat voluntar un curs in sesiunea de vara si inca doua mini-cursuri pentru elevii de liceu. Tot voluntar si desigur gratis.  

De ce am predat asa de mult?

Nu stiu precis. Dar asta am simtit ca este bine sa fac in aceasta perioada de incercari.

Mi-a placut intotdeauna sa prezint ceea ce am inteles, la fel cum mi-a placut intotdeauna sa aflu lucruri noi. Daca m-ar fi fascinat doar noutatile, as fi cautat un job intr-un centru de cercetare stiintifica. In industrie sau intr-un laborator national de cercetare. Insa doar universitatile iti ofera prilejul sa prezinti (permanent) ceea ce ai studiat. Si pentru asta am ales viata universitara.

Nu stiu insa setul exact de motive pentru care-mi place sa studiez noul (prin cercetare) si apoi sa-l comunic mai departe studentilor (prin prelegeri la curs). Pot spune ca am o senzatie [ fizica ] de placere, o stare de bine, atunci cand prezint probleme pe care le-am buchisit si inteles. Chiar daca este deseori obositor s-o fac, mai ales la cursurile de trei ore, ma simt fizic foarte bine. Banui ca dorinta de a preda vine direct din incercarea subconstienta de a-mi prelungi starea de bine pe care o simt.      

Pandemia m-a obligat si pe mine sa dig deep, very deep

Nu am avut aici nici un fel de problem tehnice sau de infrastructura: am avut imediat acces nelimitat la videoconferinte prin zoom, si toti studentii au avut laptop-urile lor si acces la Internet. Problemele mele au fost legate de pedagogie pe care s-o folosesc, respectiv dificultatile de a-i tine pe studenti motivati si interesati de materia pe care am predat-o. Foarte rapid a devenit clar pentru noi toti ca pandemia a produs o stare generalizata de izolare, depresie, ingrijorare, si anxietate. Si ca fara contactul cu colegii si profesorii lor, destui studenti devin din ce in ce mai apatici si dezinteresati fata de invatat.

Organizarea a fost foarte buna. Nu am pierdut nici un minut de curs sau de laborator datorita pandemiei. Inaintea vacantei de primavara, planificata in calendarul academic, universitatea a decis sa-si mute online toate activitatile didactice. Am facut trecerea in acea saptamana, iar cand s-a reluat semestrul [ asa cum fusese planificat in calendar ], am continuat predatul exact cum hotarasem la inceputul anului scolar. Pandemia nu a schimbat nimic din acest punct de vedere. Nu am pierdut nici macar un singur cuvant din materialul de predat.

Altele au fost schimbarile.

Primul lucru nou pe care l-am invatat este ca trebuie sa fiu foarte precis in comunicare. In modul traditional, ma intalnesc fata-n fata cu studentii mei, fie dupa curs, fie la office hours, pentru a lamuri dubiile si confuziile lor. Eu explic, ei ma intreaba, eu raspund, ii intreb eu, raspund ei, gesticulez, ma stramb. Ii fac sa inteleaga din aproape-n aproape, incetul cu incetul.

Ne auzim si ne vedem in timpul video-conferintelor, doar ca dispar restul cailor de comunicare umana. Destul din comunicarea noastra se muta in email-uri si postarile pe Internet, care accentueaza si mai mult nevoia unei comunicari simple, clare, si neambigue. Am inteles [ nu chiar imediat ] ca trebuie sa ma exprim exact, si ca trebuie sa elimin orice urma de dubiu in tot ceea ce spun. Am invatat incet, incet sa lustruiesc fiecare propozitie si fiecare fraza pe care am scris-o in comunicarile mele de la clasa, notitele de curs, in temele si proiectele pe care le-am propus.

Acelasi lucru este desigur valabil si pentru felul in care a trebuit sa-mi prezint materia. In conditii obisnuite, cand studentii sunt in sala de curs, imi ia nici zece secunde, mai precis cat imi trebuie sa-mi plimb ochii prin sala de curs, ca sa-mi reglez si sa-mi adaptez predatul. Inteleg instantaneu daca trebuie sa insist cu inca un exemplu sau cu un alt unghi al explicatiilor mele, sau daca pot sa cresc putin ritmul, caci clasa tine bine pasul cu mine. Observ imediat daca lumea este putin obosita si a venit momentul sa le dau unu – doua minute sa-si traga sufletul, in timp ce eu sumarizez ce am predat sau le povestesc o anecdota legata de subiectul pe care-l discut. Experienta mea de peste douazeci de ani este aur in acest proces continuu de adaptare la clasa.

Predatul prin video-conferinta insa m-a lipsit de multe din mijloacele prin care am stat in permanenta sincronizat cu clasa. Am simtit ca am asurzit si am orbit instantaneu. Nu am mai putut sa iau pulsul clasei plimbandu-mi ochii prin sala. Nu am mai putut sa transmit studentilor entuziasmul si pasiunea mea pentru calculatoare. A trebuit sa gasesc substituti. Sa improvizez. Sa identific noi cai de a ramane in contact cu studentii mei.

Am inteles explicit cat de mult inseamna predatul dincolo de scrisul pe tabla. Ce anume face o ora de curs o experienta de invatare infinit mai adanca si mai valoroasa de cat notitele pe care le iei in acea ora. De ce xeroxatul unui curs nu este acelasi lucru cu participarea fizica la curs.

Problema comunicarii umane, a sincronizarii intre persoanele angrenate intr-o activitate comuna, a fost studiata in amanuntime de cei din social psychology, respectiv cei ce studiaza psihologia organizatiilor. Initial a preocupat mai ales pe cei responsabili de pregatirea echipajelor de pe avioane, din moment ce accidente peste accidente s-au intamplat din cauza comunicarii si colaborarii defectuase intre membrii echipajului. Este notoriu accidentul unui avion sud-corean in care co-pilotul nu a avut curajul sa-si contrazica comandantul, din moment ce in cultura lor este profund insultator atunci cand un subordonat isi contrazice superiorul.

Psihologii ne-au demonstrat insa ca sincronizarea umana, precum cea intre profesori si studenti, presupune trei lucruri: un scop si o baza de cunostinte comune, interactiuni sociale corespunzatoare si de durata, si comunicarea emotionala necesara – inclusiv incredere si optimism. Predatul prin video-conferinta ne ofera posibilitatea de a pastra scopul si baza de cunostinte comune, insa este un surogat extrem de diluat pentru interactiuni sociale si comunicare emotionala. Ori ele sunt esentiale in procesul de educare, atat pentru studenti dar si pentru profesori.         

Incerc acum diferite idei pentru a ramane in contact cu studentii mei. De exemplu, le dau posibilitatea sa-mi trimita dupa fiecare curs mesaje anonime in care sa-si prezinte ingrijorarile si nemultumirile. Pot astfel sa sper la raspunsuri neinhibate despre ce merge bine, dar mai ales ce nu merge. Deasemenea, am decis sa sparg temele si proiectele mari intr-o secventa de sub-teme restranse, astfel ca sa identific imediat pe cei care au dificultati in a sta conectati la invatatura. Nu am inca un substitut bun la aruncatul privirii prin sala de curs, dar este ceva ce-mi sta lipit de memorie, doar, doar observ o solutie buna la cineva.

In aceasta saptamana continuam discutia noastra despre educatia in perioada COVID ascultand parerile profesorilor. Asta ne va da a treia perspectiva asupra situatiei unice prin care trecem, dincolo de cele ale elevilor si ale parintilor.

Reiau aici ideile spuse de cei sase elevi pe care i-am avut invitati in prima emisiune:

  1. Elevii vor sa invete.
  2. Elevii sunt constienti de pericolul virusului, mai ales pentru familiile lor, parinti si bunici in varsta.
  3. Au pierdut aproximativ cinci saptamani de scoala in martie – aprile, pana cand scoala s-a repornit intr-un fel sau altul. Apoi au mai pierdut din materie si prin faptul ca durata orei s-a injumatatit.
  4. Unii elevi si-au pierdut motivatia de a invata pe masura ce durata pandemiei s-a lungit.
  5. Elevii duc dorul mersului la scoala.
  6. Ei duc dorul colegilor lor.
  7. Nu se plang de modul in care s-au predat clasele. Unii au avut orele online fiind in contact direct cu profesorii si colegii lor (modul sincron), altii au primit postari cu materialele de lectii, pe care apoi le-au studiat singuri (modul asincron).

Iata si ce am sumarizat din discutia cu parintii:

  1. Parintii apreciaza eforturile depuse de toti educatorii.
  2. Parintii inteleg ca cu totii – elevi, parinti, profesori – sunt in aceeasi barca: scopul lor comun este educatia cat mai buna a copiilor lor.
  3. Foarte multe se pot realiza prin initiativa parintilor. Acolo unde scoala nu reuseste sa tina pasul, initiativele grupurilor de parinti pot oferi solutii.
  4. Parintii au un rol central in a-si pastra copiii motivati si conectati la scoala, inclusiv de a-i ajuta sa te treaca cat mai usor si repede peste anxietatile si gandurile lor negre.
  5. Nu acum este momentul de a incerca experimente didactice nestiute.

Asa ca va invit maine, miercuri de la 21 seara (sau 2PM EST ora mea), la intalnirea noastra cu profesorii de la clasa. Asta ne va completa discutia, inainte de a dezbate concluziile noastre cu un parlamentar pentru a vedea ce altceva se poate face.                                          

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012
Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.