48 de persoane de la un centru de vârstnici din localitatea clujeană Dezmir au fost depistați până în prezent cu COVID-19.
„Avem un focar la un centru de vârstnici – Casa ‘Hermina’ din Dezmir, comuna Apahida – unde din 54 de testaţi, 48 sunt pozitivi (rezidenţi cu vârstele între 68-92 ani şi personal angajat). În cursul zilei de azi se va organiza evaluarea tuturor pozitivilor din punct de vedere clinic, paraclinic şi imagistic în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate fiecărui pacient”, a anunțat prefectului judeţului Cluj, Mircea Abrudean.
Rezidenții și personalului centrului au fost testați după depistarea a două cazuri de infectare cu coronavirus în rândul personalului. Activitatea centrului a fost suspendă pentru măsuri de dezinfecţie.