„Uitați-vă insistent la acest edificiu, ca să evităm odată pentru totdeauna orice urmă de scepticism! țin să deschid această cronică cu spusele primarului municipiului Brașov – George Scripcaru, referitor la conferința de presă ce a avut loc cu ocazia unei vizite a presei pe șantierul de construcție al Terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Brașov. În cel mult nouă luni de aici va decola primul avion de călători. În decursul acestor ani am întâlnit în calea noastră atâta pesimism, încât era să cădem și noi în această capcană a dezamăgirii. Nu ne-a crezut nimeni că îl vom finaliza vreodată, mai ales Bucureștiul, care l-a concluzionat ca fiind neimportant, singurul suport fiind dezideratul comun al celor două județe: Brașovul și Covasna, de a-i duce lucrările la bun sfârșit”!
Trustul Știrile Transilvaniei a răspuns cu maxim interes la această invitație, la care au participat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea; primarul municipiului Brașov, George Scripcaru; Președintele CJ. Covasna, Atal Arpad; vicepreședintele CJ. Covasna, Henning Laszlo; administratorul public al județului Covasna, Kovacs Odon; primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tamas Sandor; reprezentanții constructorului și membrii echipei de implementare a proiectului AIBG din cadrul CJ Brașov.
Câțiva kilometri de drum de țară și treptat ni se tot contura edificiul, în plina lui grandoare. Am găsit lucrările în toi, pistele acestui aeroport conturându-se cât vedeam cu ochii, de pe terenurile aservite localității Ghimbav până în Stupini. Am fost lămurit la fața locului că tergiversarea lucrărilor nu s-a datorat muncii lucrătorilor în sine, barierele cele mai multe fiind impuse de sistemul birocratic, de licitații, studii de fezabilitate, contracte, în momentul de față rămânând de finalizat doar retușurile: parcarea, șoseaua, interiorul aeroportului, etc., cele nouă luni alocate pentru finalizare fiind arhisuficiente. Între timp unele accesorii s-au finalizat, sau se află pe calea iminentă a finalizării, precum: pista, calea de rulare, balizajul, turnurile de control – care vor fi virtuale, echipate cu aparatură de înaltă performanță; designul spațiului aerian, analiza de siguranță, finalizarea colectoare a tuturor localităților cărora le vor fi date în deservire acest aerport, partea de comunicare și informare aeronautică. Momentan se lucrează și la studiul de fezabilitate al căii ferate, ce va uni localitățile limitrofe de aeroport.
Subvențiile construirii acestuia vin de la Guvernul României, fondurile CJ. Brașov, de 150 000 000 lei, fiind încă neatinse. Se duc tratative și pentru obținerea unor însemnate fonduri europene.
Toate companiile naționale și internaționale posibile și-au extins interesul colaborării, inclusiv cele de low cost, într-un apropiat viitor nemaifiind nevoie de apelarea călătorilor la serviciile altor aeroporturi, lucrându-se în prezent și la conturarea unei organigrame a zborurilor ce va lansa treptat destinațiile de călătorie, la inaugurare desfășurându-se momentan doar trei zboruri.
Autoritățile au lăudat salutarul parteneriat al acestor trei județe: Brașov, Covasna și Harghita, care au grăbit clar procedeele necesare finalizării acestui deziderat comun al brașovenilor și al secuilor. La conferința de presă s-au mai pus în discuție proiecte vitale, precum construirea spitalului regional, care unifică cele trei județe, localizat tot în apropierea aeroportului de la Ghimbav, despre construirea autostrăzii Brașov-Bacău, ctitorie ce leagă cele trei județe, finalizarea barajului de la Baraolt și altele.
Nu-mi rămâne decât să pășesc cu fruntea sus în calitatea mea de brașovean, și să fiu contagiat de mândria sinceră a ceea ce au reușit să ctitorească acești oameni ai comunității celor trei județe…
Cu considerație, Adrian Scriminț – trustul de presă Știrile Transilvaniei