Serviciul de Înmatriculări Auto din municipiul Reghin s-a deschis marți pentru public.

Potrivit Prefecturii Mureș, programul punctului de lucru cuprinde două zile ale săptămânii, marţi şi joi, iar mureşenii din zonă vor avea posibilitatea de a alege între sediul judeţean situat în Târgu Mureş şi sediul secundar din Reghin.

Serviciul de Înmatriculări Auto din Reghin funcţionează la parterul clădirii Poliţiei municipiului Reghin de pe Bulevardul Unirii, nr. 57, după următorul program: marţi, între orele 09.00-13.00, joi, între orele 09.00-15.00.

Sediul secundar din Reghin a devenit operaţional în urma unui ordin al ministrului Afacerilor Interne din 16 septembrie anul acesta, potrivit căruia serviciile publice comunitare judeţene regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor vor organiza la sediile secundare de lucru din alte localităţi decât reşedinţa de judeţ, activităţi de preluare a documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi de eliberare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare sau provizorii.

Astfel de măsuri de descentralizare au ca scop facilitarea accesului cetăţenilor la servicii publice comunitare, altele decât cele existente la nivelul municipiului Târgu Mureş, generând totodată decongestionarea acestor servicii judeţene şi evitarea aglomerărilor de persoane.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania