fbpx
12.7 C
Cluj-Napoca
AcasăAUTOSTRĂZILE LA CONTROLCe probleme riscă să întârzie lucrările la tronsonul Nădășelu – Zimbor al...

Ce probleme riscă să întârzie lucrările la tronsonul Nădășelu – Zimbor al Autostrăzii Transilvania și ce provocări are constructorul

Publicat în

spot_img
spot_img

CNAIR a semnat marți, cu UMB, un contract de aproape 1,4 miliarde lei fără TVA pentru proiectarea (12 luni) și construirea (24 luni) unui tronson de 30 de kilometri între Nădășelu și Zimbor, pe Autostrada A3 Transilvania. Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă o parte din detaliile tehnice ale acestui proiect și semnalează problemele cu care s-ar putea confrunta constructorul, dacă autoritățile nu fac o serie de pași birocratici necesari.

„O parte a acestui sector între Nădășelu și Mihăiești (17 km) a fost contractat de CNAIR în 2016, însă reziliat un an mai târziu fără lucrări începute. Proiectul se încadrează într-un relief dificil, traversând zone deluroase de-a lungul drumului național DN1F Cluj Napoca – Zalău. Vor fi construite peste 6 km de poduri, pasaje și viaducte, se vor executa deblee ce vor ajunge chiar și la 25 de metri adâncime, volumul de săpături (7 milioane de metri cubi) și umpluturi (2 milioane de metri cubi) fiind impresionant. Suprafața totală ce va fi expropriată se apropie de 3 milioane de metri pătrați, o potențială provocare birocratică pentru statul român fiind scoaterea din fondul forestier a zonelor împădurite. Dealurile traversate de autostradă cu risc ridicat de alunecare vor fi consolidate, iar pentru numeroasele cursuri de apă intersectate se vor executa lucrări hidrotehnice consistente. Pe traseu se vor construi 4 parcări, un nod rutier la Zimbor și un punct de sprijin în cadrul acestui nod”, au explicat reprezentanții API pe pagina de Facebook a asociației.

Asociația Pro Infrastructură solicită CNAIR și Ministerului Transporturilor să urgenteze realizarea exproprierilor în județul Sălaj și să parcurgă cât mai rapid toți pașii birocratici aferenți scoaterii din circuitul forestier a suprafețelor împădurite, astfel încât constructorul să se poată desfășura pe un șantier liber de sarcini.

(FOTO: Asociația Pro Infrastructură)

Ovidiu Petrovai

Articole recente

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Consilierii locali din Târgu Mureș au aprobat proiectul reamenajării străzii Bolyai

Scopul proiectului este de a încuraja mobilitatea bazată pe mersul pe jos, cu bicicleta, diminuarea traficului rutier, reducerea congestiei în zona centrală, îmbunătățirea condițiilor de trafic

Directorul general al Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, distinsă cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024, emis de președintele României cu prilejul Zilei Culturii Naționale, consfințește acordarea acestui prestigios titlu Adei Hausvater, „în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național Mihai Eminescu în prim-planul culturii europene, pentru dezvoltarea prin arta dramatică a spiritului civic și democratic în Timișoara”, subliniind, de asemenea, dubla sa calitate de regizor și manager de teatru.

Mai multe articole de același fel

Director CNAIR: Joi, la ora 15.00, se deschide Drumul Expres care asigură legătura dintre Centura Oradea şi A3

Directorul general al CNAIR a precizat că, în viitor, acest sector de drum se va adăuga drumului expres Arad -Oradea pe coridorului de mare viteză care va asigura legătura rutieră între Marea Baltică- Marea Neagră şi Marea Adriatică.