Trei câini fără stăpân au intrat în habitatul cangurilor de la Grădina Zoologică din Timișoara și au ucis toate cele șase animale. Câinii au atacat și pasărea Emu, dar aceasta a reușit să sară gardul și să fugă. Doi dintre patrupezi au fost prinși și duși în adăpostul Danyflor, iar la verificările făcute s-a constatat că patrupedele nu erau microcipate.

Un grup de câini a reușit să pătrundă în noaptea de luni spre marți în incinta Grădinii Zoologice din Timișoara și au atacat cangurii din din rasa Wallaby și i-au ucis. Mamiferele nu au avut unde să fugă și au murit în chinuri.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar, cita de tion.ro

Potrivit administratorului Călămar, câinii sunt îngrijiți și nu par a fi maidanezi, deși niciunul nu are microcip.

Din nefericire, cangurii au murit în chinuri groaznice, unul având piciorul rupt, iar altul abdomenul deschis. Reprezentanții Zoo spun că patrupezii nu au mâncat din cadavre. Ei nu își explică însă cum au reușit să pătrundă câinii în incinta grădinii zoologice.

Efectivul de canguri va fi înlocuit. La Zoo Timișoara există aproape 250 de animale.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania