Cei care sosesc în Ungaria din străinătate vor trebui să stea doar 10 zile în carantină, în loc de cele 14 zile stabilite anterior, a declarat, marţi, locotenent-colonelul Róbert Kiss, adjunctul Centrului de gardă al grupului operaţional responsabil cu protecţia împotriva epidemiei de coronavirus.

Róbert Kiss a subliniat că, în conformitate cu modificările Hotărârii de guvern privind restricţiile de călătorie pentru perioada de prevenire epidemiologică, care a intrat în vigoare de luni, cetăţenilor maghiari care sosesc în Ungaria cu trafic de pasageri li se impune carantina la domiciliu sau carantină instituţională pe durata a 10 zile, în loc de 14 zile stabilite anterior.

Acesta a mai adăugat că şi persoanele care nu au cetăţenie maghiară pot intra pe teritoriul Ungariei cu trafic de pasageri, însă numai cu un permis eliberat de secţia de poliţie competentă şi li se impune şi lor o perioadă de carantină de 10 zile.

Potrivit lui Róbert Kiss, în ultimele 24 de ore, s-a impus carantinarea oficială la domiciliu a 3 062 de persoane, din care în 774 de cazuri măsurile au fost luate la trecerea frontierei.

În prezent, 25 212 persoane se află în carantină oficială la domiciliu, a explicat Róbert Kiss.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania