Şase angajaţi ai APIA Alba au ieșit pozitiv la testul pentru infectarea cu coronavirus. Doi angajați au fost depistați zilele trecute, iar patru au fost diagnosticați cu COVID-19 în urma testării contacţilor direcţi.
Autoritățile au raportat vineri 43 de cazuri noi de COVID-19 în județul Alba.
“Numărul crescut de cazuri depistate în ultimele 24 de ore este determinat de testarea masivă a contacţilor direcţi ai cazurilor pozitive identificate anterior şi trebuie interpretat în contextul creşterii aproape constante a numărului de cazuri din ultima perioadă, ca urmare a unei răspândiri comunitare accentuate a virusului. Astfel, existând mai multe cazuri evident că există şi mai mulţi contacţi (suspecţi), stabilindu-se că fiecare pozitiv are cel puţin un contact (membru de familie sau apropiat). Scopul DSP Alba este în continuare de a testa cât mai mult (joi au fost efectuate peste 900 de teste), pentru a depista şi izola pozitivii şi astfel a limita, pe cât posibil, răspândirea virusului. Raportat la numărul de teste, procentul de pozitivi a fost ieri de 4,8%”, a transmis DSP Alba.
De la începutul pandemiei, în județul Alba s-au înregistrat 1.649 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.