Primăria Cluj-Napoca a pus în practică un proiect inedit: aparate de mișcare în aer liber care pot încărca dispozitive mobile.

Potrivit primarului Emil Boc, proiectul a fost implementat ca urmare a votului exprimat de clujeni în cadrul procesului de bugetare participativă.

Aparatele de fitness în aer liber au fost instalate până acum în Parcul Central și la Baza sportivă Gheorgheni. Noile tipuri de pedaliere cu lemn permit, prin mișcare, să fie generată suficientă energie pentru încărcarea unui telefon (alimentare constantă 5V și 0,5A indiferent de viteza de pedalare; stabilizare tensiune 5V cu acumulator). Lemnul de stejar este protejat pentru a rezista la factorii externi de umiditate, raze UV etc.

 (FOTO: Emil Boc / Facebook)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania