Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, îi încurajează pe cetăţeni să participe în număr cât mai mare la alegerile locale de duminică, susţinând că aceştia pot vota în siguranţă şi că riscul de infectare cu noul coronavirus “este aproape de zero”.

“Vreau să felicit instituţiile statului care au organizat alegerile, riscul de infectare este aproape de zero. Sunt foarte bine organizate secţiile, există dezinfectanţi, există distanţă. S-a mărit numărul de secţii, la fel spaţiile sunt mult mai mari, deci din acest punct de vedere chiar vreau să îi asigur pe cetăţeni că pot vota în siguranţă şi că sunt în siguranţă în momentul în care participă la acest proces de vot. De asemenea, îi îndemn să vină la vot, pentru că alegerile locale sunt extrem de importante pentru viitorul comunităţilor şi al familiilor lor şi este important să venim într-un număr cât mai mare la aceste alegeri, pentru ca primarul care va ieşi să aibă legitimitate şi să poată face lucruri bune pentru cetăţenii lui”, a declarat Robert Sighiartău, la ieşirea din secţia de votare din municipiul Bistriţa la care a fost arondat.

Secretarul general al PNL spune că a votat “pentru un model de administraţie european, bazat pe dezvoltare, pe investiţii”.

“Am votat pentru schimbare, am votat pentru un model de administraţie european, bazat pe dezvoltare, pe investiţii, pe creşterea calităţii vieţii. Am votat pentru ca şi judeţul Bistriţa-Năsăud şi municipiul Bistriţa să intre în acest tren al dezvoltării în care se află deja alte judeţe din Ardeal şi alte municipii reşedinţă de judeţ. Am votat şi pentru un parteneriat solid al administraţiilor locale şi judeţene cu Guvernul României”, a mai declarat Sighiartău.

Robert Sighiartău a votat la secţia nr. 26 din municipiul Bistriţa. 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania