Doi primari din județul Timiș, care se aflau în carantină după ce au intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19, au ieșit la vot după ce au primit derogare de la măsura de carantinare. DSP Timiș a început o anchetă internă în acest caz.

Este vorba despre primarii din Dumbrăviţa, Victor Malac, şi Giarmata, Virgil Bunescu, ambii candidați la un nou mandat.

“Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind derogarea măsurii de carantină acordată celor doi edili din judeţul Timiş, vă facem cunoscut faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, derogările sunt emise de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) cu avizul DSP. În cazul celor două persoane publice, reprezentanţii instituţiei noastre şi-au depăşit atribuţiile şi nu au informat conducerea legat de aceste solicitări. În acest context, a fost demarată cu celeritate o anchetă internă, urmând ca persoanele care se fac responsabile de această situaţie să fie supuse rigorilor de procedură internă, mergând până la încetarea raporturilor de muncă. Odată cu finalizarea anchetei, DSP Timiş va face publice măsurile dispuse”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania