Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat luni câștigarea unui nou mandat la conducerea administrației județene.
După numărătoarea parțială făcută de liberali, Adrian Veștea a obținut 46% din voturile brașovenilor, urmat de Tudor Benga (USR PLUS) și Marian Rasaliu (PSD), fiecare cu 17 procente.
La Consiliul Județean Brașov, PNL a obținut aproape 37%, PSD și USR PLUS, peste 19% fiecare, iar Pro România și UDMR, peste 5% fiecare.
„Vreau să mulțumesc în primul rând brașovenilor pentru faptul că au participat la vot, pentru faptul că au acceptat în această perioadă extrem de grea, a pandemiei, să-și exercite acest drept civic. Fără a avea rezultatele finale, consider că Partidul Național Liberal a reconfirmat că este cel mai puternic partid al administrației publice locale, atâta vreme cât la nivelul județului Brașov am câștigat 35 de primării”, a declarat luni Adrian Veștea.
(FOTO: Facebook / Adrian Veștea)
BRASOV era cel mai important dupa Timisoara : primul nativ nascut si educat in COROANA CARPATILOR (dupa 100 de ani…) a iesit invingator in fatza unuia cu sprijin “oficial” majoritar…A fost un miracol numit ALLEN COLIBAN !…
Comments are closed.