Noul director artistic al Operei Brașov, Mihai Irimia: Voi pune accentul pe cea mai valoroasă resursă a unei organizații, resursa umană

Mihai Irimia, noul director artistic al Operei Brașov a fost invitatul nostru în emisiunea ”De weekend”, transmisă LIVE de Știrile Transilvaniei TV. Cu aceeași ocazie a prezenței domniei sale în platoul virtual al postului nostru online de televiziune, am reușit să discutăm despre provocările și responsabilitățile pe care le vede odată cu preluarea conducerii acestei prestigioase instituții de cultură din țara noastră. Extrem de amabil și deschis, așa cum îl știe toată lumea, Mihai Irimia ne-a răspuns întrebărilor, insistând pe faptul că orice instituție care se respectă trebuie să aibă grijă de cea mai prețioasă resursă: resursa umană.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Reporter: – Domnule director, sunteți născut și crescut într-o familie de artiști, iar rampa dumneavoastră de lansare a fost chiar instituția pe care, acum, o conduceți. Cu siguranță acesta este un atu! Pe de altă parte, trebuie să le spunem cititorilor noștri că i-ați ”cucerit” pe colegii dumneavoastră, cei care v-au susținut și pe care i-ați convins că meritați cu prisosință acest post, spunându-le că este necesară găsirea unei strategii pentru supraviețuirea culturii locale. La ce anume v-ați referit?

Mihai Irimia: – Da, așa este, condițiile actuale sunt extrem de grele, iar cea mai bună organizare se poate face cu oamenii instituției, pentru că ei știu cel mai bine cu ce anume se confruntă. Începând de la repertoriul ales și până la mijloacele tehnice și logistice necesare. Acum nu prea ne putem permite să fim vizionari ci, mai degrabă, trebuie să devenim un fel de strategi ai supraviețuririi.

Reporter: – Cum anume veți proceda?

Mihai Irimia: – Așa după cum știți, sunt șase luni de interimat, timp în care voi pune accentul pe cea mai mare valoare a unei organizații, resursa umană. Îmi doresc să fiu pentru toți colegii mei un lider și nu un șef, așa că mizez mult pe puterea exemplului. Pentru bunul mers al instituției, am să încerc să identific potențialul maxim al fiecărui angajat și, fac o promisiune tuturor celor care ne citesc, nu voi trece peste opiniile vreunui compartiment, fie el artistic (orchestră, balet, cor, soliști), sau tehnic. Părerea tuturor este la fel de importantă! Vă spun aici, cu toată deschiderea, colegii mei de la Operă îmi sunt mai mult decât colegi; îmi sunt prieteni, pentru că – alături de ei – mi-am format iscusința și cariera artistică. Îi respect foarte mult pe toți și pe fiecare în parte.

Reporter: – Care este situația actuală a instituției? Ce lipsuri ați identificat și ce atu-uri puteți numi?

Mihai Irimia: – Am spus și cu alte ocazii asta și susțin cu tărie că cel mai mare atu al Operei Brașov sunt oamenii, angajații, cei care trudesc zi de zi pentru ca ceea ce vede publicul să fie spectacole de înaltă ținută și calitate. Știți bine că Opera Brașov s-a ridicat întotdeauna la standarde înalte, iar publicul brașovean a fost mereu alături de noi, susținându-ne și făcând mereu ”săli pline”. Este onorant și, totodată, este ceva ce ne responsabilizează. Pe de altă parte trebuie spus că solicitările sunt maxime. Infrastructura grădinii Operei este mult prea mică, personalul artistic infim, neputând prelua dorința spectatorilor de dublare a evenimentelor din cauza utopicei accesări a biletelor. Din peste 400 de salariați pe care îi număra în anii 90, instituția a ajuns acum la sub 200, angajații rămași preluând în plus tot felul de alte sarcini. Dintre marile lipsuri pe care le pot numi acum aș spune despre existența unui singur trombonist, a unui singur contrabasist, lipsa unui dirijor de cor, doar doi contabili, dar și neacoperirea resursei umane în compartimentul tehnic.

Reporter: – Dacă tot vorbim despre lucruri care necesită atenția dumneavoastră imediată, v-aș întreba și despre compartimentul balet. Care este situația acolo?

Mihai Irimia: – Vă mărturisesc că am un oarecare scepticism legat de funcționarea acestuia. Este categoric nevoie de o suplimentare a numărului celor care fac parte din acest compartiment pentru a putea să creionăm unele spectacole de balet clasic. Este un fapt cunoscut că, fără colaborările cu balerinii altor teatre, proiectele autonome ale acestui balet sunt imposibile. În clipa actuală compartimentul numără doar cinci balerini și paisprezece balerine. Din cauza blocării posturilor de-a lungul anilor, echipa nu s-a mai putut reînnoi. De altfel, o spun cu tristețe, această meserie de balerin este și cea mai scurtă. Nu e ușor să faci asta ani și ani de zile.

Reporter: – Domnule director, în numele meu și al colegilor de la trustul Știrile Transilvaniei vă mulțumesc pentru acest scurt interviu, urându-vă totodată mult succes în această nouă responsabilitate pe care o aveți.

Mihai Irimia: – Vă mulțumesc și eu.

Mihai Irimia este tenor, absolvent al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii  Transilvania Braşov, secţia canto. A participat la cursuri de specializare  susţinute de  Felicia Filip şi Corneliu Fănăţeanu. A susţinut recitaluri pe scena Ateneului Român, colaborează  cu  Opera de Stat Iaşi și cu Opera Naţională Bucureşti, este solist al Operei Brașov și are mii de apariții pe scenă.

Foto: Profil Facebook Mihai Irimia

Adrian Scriminț