Mantra dupa care directorul [ meu favorit ] isi conduce scoala in perioada pandemiei COVID suna asa: “Clear plan, remain vigilant, and adjust as necessary.”

Adica – Sa ai un plan clar, stai vigilent, si adapteaza-te dupa cum apar nevoile.

Am parcurs la Stirile Transilvaniei TV patru emisiuni interesante si foarte intense pe seama educatiei in vreme de pandemie. Ultima emisiune, cea cu d-na deputat Cristina Iurisniti, a fost asa de incarcata cu idei incat am visat toata noaptea discutia noastra. Ba chiar m-am sculat dimineata gandidu-ma in continuare la ideile spuse, si cum se imbina ele cu ce am auzit de la elevi, parinti, si profesorii de la clasa.

A trecut intre timp o saptamana, iar concluzile incep sa mi se cristalizeze in minte. Am sumarizat ideile din cele patru emisiuni in sapte categorii diferite: 1) Infrastructura; 2) Comunicarea experientelor pozitive; 3) Capacitatea organizatorica a invatamantului de a raspunde eficient in situatii de criza; 4) Grija pentru partea emotionala (sufleteasca) a copiilor; 5) Participarea parintilor si a societatii largi la rezolvarea situatiei de criza; 6) Situatia elevilor defavorizati si a celor cu nevoi speciale; si 7) Experienta care poate fi dusa mai departe in viitor.

Dar am sa incep cu o concluzie surpriza, inainte sa le disec putin pe cele sapte in parte.

Concluzia la care nu m-am asteptat

Am sa incep cu cea mai importanta concluzie a mea despre aceasta perioada nefericita. Si anume, lipsa datelor statistice solide, care sa ofere o imagine robusta si in timp real a invatamantului din tara.

Doamna deputat Cristina Iurisniti mi-a confirmat, caci am intrebat-o direct, ca la Comisia de educatie a Parlamentului nu au avut date statistice precise privind nivelul de pregatire al scolilor pentru perioada COVID. Au existat informatii anecdotice, intre cei – aproximativ – 250.000 de elevi fara tablete [ cum s-au exprimat primul ministru si ministrul educatiei ] si alte statistici care spun [ a afirmat doamna deputat ] ca cifra reala ar fi peste 900.000 de elevi. Cine stie precis? Nimeni.

Deasemenea, nu exista informatii clare privind gradul de acoperire a scolilor cu Internet connection: faptul ca o scoala are Internet nu inseamna ca are grad de acoperite 100%. Ca te poti conecta din fiecare sala de clasa.

Am aflat din aproape in aproape, si apoi mi s-a confirmat, ca liceul fanion al orasului ABC nu are Internet in multe sali de clasa, desi are in cancelarie, birouri, si cateva laboratoare. Cum este numarata aceasta scoala? Cu sau fara Internet? Pai, oricare raspuns l-am da este gresit, caci imaginea conexiunilor Internet nu este o harta de 0 si 1, 0 – absent si 1 – prezent. Ea este o harta a procentelor de acoperire si a calitatii ei, respectiv capacitatea de a ramane permanent online in timpul claselor.

Discutand despre asta cu amicul meu Sorin I., mi-am dat seama ca lipsa datelor statisice robuste [ care sa ne ofere imaginea realitatii ] este perpetuarea vechiului betesug de pe vremea comunistilor. Cand datele care se culegeau erau toate mincinoase ca sa iasa raportarile bine.

Insa nu poti face nimic fara date.

“Stai vigilent” in mantra cu care am inceput gandurile mele inseamna sa ai tot timpul datele necesare la zi si exacte ca sa intelegi situatia din teren. Fara date nu poti sa te adaptezi nevoilor, chiar si atunci cand ai un plan clar. O scoala, ca sa nu zic de un sistem de invatamant, care functioneaza fara date este ca unul care-si oranduieste viata dupa gura lumii. Adica dupa barfe. Esta ca si cum ai conduce legat la ochi o masina pe un drum nestiut.  

Mai departe, fara date nu poti intelege momentul cand a aparut o situatie noua.

De exemplu, am fost uimit sa vad ca nici elevii, nici parintii, ca pe profesori nu i-am mai intrebat, deci ei nu stiu precis cat la suta au pierdut din materia planificata din cauza pandemiei. S-a pierdut practic tot ce trebuia sa fie predat din martie incolo. Cat la suta reprezinta asta? 25%? 40%? Mai mult? Exista materii, de exemplu matematica sau informatica, unde materia din anul urmator se leaga de anul precedent. Ce impact are materia nepredata asupra materiei ce trebuie parcursa in acest an? Cum poti insa propune solutii de adaptare, cum ne spune mantra, atunci cand nu stii precis care sunt nevoile?

Ma opresc aici, desi lipsa datelor statistice robuste despre invatamant mi se pare aspectul cel mai grav. Orice actiune si orice proiect sunt doar carpeli naïve, atunci cand sunt definite fara a se porni de la date precise si actuale.  

Sa trecem acum pe scurt la cele sapte puncte de concluzii pe care le-am enumerate la inceput.

Matricea concluziilor noastre

Iata-le pe scurt:

1. Infrastructura: Este imposibil de stiut nivelul infrastructurii din scoli, precum si gradul in care ea este capabila sa ofere ceea ce este nevoie. Sfanta ramane improvizatia individuala, iar ingeniozitatea scolilor trebuie apreciata: de la telefoane mobile folosite pe post de hot spot [ caci nu exista Internet in clase ], pana la folosirea calculatorului de la primarie pentru lectii, si Facebook pe post de platforma educationala. Asta acolo unde sunt telefoane celulare si laptopuri. Unde nu sunt, vorba aceea [ amara ]: aceste locuri nu exista pentru ca nu se vorbeste de ele.  
2. Comunicarea experientelor pozitive: S-au acumulat multe experiente pedagogice extrem de valoroase. Profesorii au incercat metode si idei noi, iar unii au obtinut rezultate incurajatoare. Sunt exemple, mi s-a spus, cand elevii au preferat noua forma de predare celei traditionale. Totusi, nu exista un mecanism sistematic pentru a disemina aceasta experienta, astfel incat sa beneficieze cat mai multi de ea.       
3. Capacitatea organizatorica a sistemului de invatamant de a raspunde eficient in situatii de criza: Nu vreau sa par un Gigi-contra, dar am ramas cu senzatia ca ministerul mai mult a confuzat si incurcat decat a ajutat. Pornind cu cele cinci – sase saptamani la inceput cand nu s-a facut nimic. Un cadru didactic mi-a spus [ in timpul celei de-a treia emisiuni ] ca a inceput sa predea dupa doar trei zile. Atat i-a luat sa-si cumpere un abonament la sistemul de video-conferinta zoom, sa-si mute lectiile online, dupa care sa-si reia orele, desi pauza decisa de minister a mai durat inca patru saptamani.   
4. Grija pentru partea emotionala (sufleteasca) a copiilor: Nu a fost nici o surpriza, o spun cu mare tristate, dar asta este o tema necunoscuta pentru scoala romaneasca. Parca copiii nu au stari sufletesti. Nu am auzit in emisiuni nici un fel de mentiuni vis-à-vis de starea emotionala creata de izolarea sustinuta si de necunoscutele cotidiene. Totusi, un elev a spus la un moment dat ca el si-a pierdut motivatia si interesul de a participa la lectii. Cati elevi au fost ca el? Care a fost impactul lipsei orelor sau a orelor improvizate asupra elevilor care nici inainte nu erau tocmai pe valul dorintei de a invata?    
5. Participarea parintilor si a societatii largi la rezolvarea situatiei de criza: Iarasi, greu de spus in lipsa unor date statistice riguroase. Am auzit de actiuni minunate organizate de parinti cu initiativa si plini de creativitate. Am aflat de unele activitati care s-au dovedit a fi adevarate oportunitati de educatie, si care nu ar fi putut avea loc fara aceasta pandemie. Insa, cati copii au fost in aceasta situatie fericita? Si cati doar au asteptat sa treaca timpul uitandu-se pe pereti? 
6. Situatia elevilor defavorizati si a celor cu nevoi speciale: Nu am auzit nimic spus legat de ei: Copii cu autism sau Asperger. Copii cu ADD sau alte conditii emotionale. Copiii din familiile sarace, fara telefon mobil, laptop, si retea Internet. Copii care traiesc in case unde nu exista carti. Asa cum am spus, nu i-am auzit pomeniti.

Cand am intrebat despre ei, mi-am dat seama ca intrebarea mea nici nu a fost inteleasa. Poate concluzia cea mai dureroasa a celor patru emisiuni este ca exista – o Romanie uitata, de care nu se discuta – cea a ultra-saracilor dar si a celor cu nevoi speciale. Decalajul enorm in educatia lor fata de educatia restului a “reusit” sa creasca si mai mult, desi acest lucru pare la prima vedere imposibil.

• Experienta ce poate fi dusa mai departe in viitor: Paradoxal, insa, exista o perceptie ca pandemia COVID a reusit probabil sa intrerupa unele practici nesanatoase, care se perpetuau de multa vreme. Pandemia a fortat abandonarea lor, si adoptarea unor solutii mai productive si mai moderne. Profesorii de la clasa au repetat ca maine nu va mai fi probabil ca ieri. Ori doar asta in sine este un punct castigat din toata experienta asta nefericita.

Am sa continui sa scriu pe tema invatamantului in perioada COVID, caci a fost un moment asa de traumatic da si asa de disruptive incat digestia lui imi va lua multa vreme. Si eu cred ca un rezultat al pandemiei este ca maine nu va fi ca ieri. Acum este momentul ca schimbarea care se produce sa fie una pozitiva si constructiva, nu una care [ Doamne fereste ] sa strice lucrurile si mai tare.