Accident în județul Cluj. Un bărbat a murit și altul a fost grav rănit, după ce au intrat cu mașina într-un TIR

Un bărbat și-a pierdut viața și altul a fost rănit grav într-un accident rutier care a avut loc joi, în apropierea localităţii Bucea, în care au fost implicate un autoturism și un TIR.

„Un accident rutier s-a produs în jurul orei 10,25, pe DNI E60, în apropierea localităţii Bucea. Conform primelor informaţii, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN1 E60, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, intrând în coliziune cu un autotren care circula pe sensul opus. În urma impactului a rezultat decesul unui bărbat, pasager în autoturism. Circulaţia a fost întreruptă pe ambele sensuri, iar în prezent traficul se desfăşoară alternativ”, a transmis IPJ Cluj.

Potrivit ISU Cluj, accidentul s-a produs în apropierea limitei de judeţ, astfel fiind alertaţi salvatorii ISU din Huedin şi Aleşd. La locul accidentului au ajuns mai repede echipajele ISU Bihor, care au acţionat pentru a descarcera două persoane şi pentru a aplica manevrele de resuscitare pentru una dintre acestea.

“În dimineața zilei de joi, 1 octombrie a.c., la ora 10.25, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Piatra Craiului, eveniment în care au fost implicate un TIR și un autoturism, apelantul precizând că cei doi bărbați din autoturism au rămas încarcerați. Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgenţă, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu o ambulanţă de tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În momentul sosirii la locul producerii accidentului, echipajul de pompieri militari paramedici a evacuat șoferul autoturismului și i–a acordat primul ajutor calificat, iar echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei de pe locul din dreapta, bărbatul fiind, din nefericire, declarat decedat. Șoferul autocamionului nu a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului, aflat în cod galben medical (traumatisme și contuzii), a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, potrivit ISU Bihor.

(FOTO: ISU Bihor)

Ioana Pop