Un stâlp de telecomunicaţii a căzut pe casa unei femei de 80 de ani, din satul arădean Măderat, în urmă cu aproximativ o săptămână, iar de atunci nu a fost ridicat de firma care îl are în proprietate şi care a răspuns, în urma unor reclamaţii, că situaţia va fi rezolvată în termen de 30 de zile, ceea ce a stârnit nemulţumirea locuitorilor.

Primarul oraşului Pâncota (de care aparţine satul Măderat), Dan Pocrişer, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că stâlpul s-a prăbuşit din cauză că era din lemn putrezit la bază şi a rămas rezemat de casa bătrânei la nivelul acoperişului, dar că există riscul să cadă pe trotuar.

“Cu toate că vecinii femeii au făcut de câteva zile sesizări la operatorul de telecomunicaţii care deţine stâlpul, li s-a răspuns că există un termen de 30 de zile pentru rezolvarea reclamaţiei. Oamenii au venit să se plângă şi la primărie, astfel că am sesizat şi noi operatorul. Nu cred că este normal să acorzi un termen de o lună pentru un astfel de caz, care este o urgenţă. Acel stâlp poate cădea şi poate provoca alte pagube sau chiar rănirea unei persoane”, a spus primarul.

Vecinii bătrânei spun că le este frică să mai folosească trotuarul sau să îşi lase copiii pe stradă, pentru a nu se întâmpla un accident.

“Stâlpul se mai sprijină doar pe jgheabul de tablă de la acoperiş, care se poate rupe în orice moment. Este inacceptabil să laşi aşa o bătrână, cu stâlpul căzut pe casă, şi să pui în pericol siguranţa celorlalţi!”, consideră o localnică.

În urma nemulţumirilor exprimate de săteni, primarul analizează posibilitatea de a sancţiona contravenţional firma care deţine stâlpul.

(SURSA FOTO: aradon.ro)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania