Domnul John Cissel este directorul meu favorit de scoala primara – gimnaziala.

Baietii mei au studiat la scoala unde dansul este Head of School. Adica directorul scolii. Am avut privilegiul sa-l cunosc bine de-alungul anilor, si astfel sa-i apreciez intelepciunea si pasiunea pentru meseria dansului. Desi am la randul meu douazeci si sapte de ani de experienta in universitati din Romania (sapte ani) si SUA (douazeci de ani) si sunt de ceva vreme profesor universitar, nu-mi este rusine sa admit ca apelez deseori la modelul dansului pentru a-mi raspunde la indoielile mele.

Pornind de la un mesaj pe care domnul John Cissel l-a trimis recent parintilor de la scoala dansului, vreau sa scriu astazi despre fascinatia si inspiratia educatorului cu elevii sau studentii sai.

Mesajul dansului a readus in mintea mea miracolul pe care l-am simtit intotdeauna cand discut cu un student ca sa vad progresul sau de-alungul anilor. Cel mai recent am simtit acest miracol cu doua ore in urma, dupa o discutie prin zoom cu un student de-al meu.

Iata insa mesajul domnului Cissel catre parintii elevilor sai:

“A Note From the Head of School

I have been privileged to be the recipient of 1000s of gifts over the years. I don’t mean to sound overly sentimental, trite, or melodramatic, but when you are a teacher the gifts come every day, each year.

The gifts are simple. I have a front-row seat watching each child change, evolve, and grow. There are times during the year when I notice it most of all, typically right at the start of the year and then, again, at the end of the year.

Today, for example, after I had learned last week about a boy in the third grade who loves insects, we were talking about the huge paper wasp nest that I found on the school grounds over the summer and we went to find it. He was so excited.

The challenge for me is to find that interest or quality that I can tap into to build a relationship with each student. Each one of those 1000+ children is different from the other and watching, speaking with them, working on a project with them gives me an insight into their unique worlds.

Once I unlock the secret of who they are, I can better understand what to watch as they grow. I can also only hope that through conversations or projects we work on together, I can have some kind of long-term impact on them.

The 2020-2021 year is just beginning and I am all ears and eyes on watching and hearing about your child’s evolution. Does it get any better than this?”

M-a entuziasmat in primul rand fascinatia dansului cu potentialul fiecarui copil.

Intr-adevar, studiile in psihologie si educatie arata ca fiecare copil are talente si capabilitati unice. Unii sunt mai norocosi pentru ca talentul lor se suprapune strans peste programa scolara, peste ceea ce vrea scoala sa “vada” la elevi. Stim cu totii ca daca ai darul matematicii, al stiintelor exacte in general, calea este mai lineara, mai “simpla”, pentru ca talentul tau sa iasa la suprafata. Asta si pentru ca acest talent este, cel putin pana intr-un punct, simplu de masurat prin note si puncte la concurs. Lucrurile sunt mai complexe pentru cei care au pasiunea scrisului, caci scoala romaneasca nu le ofera multe oportunitati pentru a-si dezvolta pasiunea [ dovada si saracia creatiei literare romanesti ]. Iar situatia din arte, pictura, muzica, actorie etc., este de-a dreptul artizanala: ajutorul sistematic dat de scoli pentru dezvoltarea acestor talente este practic inexistent. In fine, talentele mai putin conturate, de genul talentul antrepenorial, oratoric, organizatoric, civic, si multe, multe altele, raman ingropate in 99.99% din cazuri.

M-am intrebat de multe ori, oare cat din acest talent a fost pierdut in tara din cauza lipsei de fascinatie articulata a educatorilor? Caci nu este suficient sa fim fascinati in interiorul nostru. Trebuie sa si articulam – sa exprimam – aceasta fascinatie. Sa spunem ca ea exista si este unica pentru fiecare copil. Exact cum a facut-o domnul Cissel.        

Talentul exista oriunde: uneori, sub nasul nostru, ca atunci cand un copil observa cu atentie si migala un cuib de viespi. Sau in lucruri foarte sofisticate, ca atunci cand un copil construieste o imprimanta noua care sa tipareasca documentele in alfabetul Braille.

Cred ca fascinatia si inspiratia educatorului cu elevii sai provine din doua aspecte:

Noi, oamenii maturi, suntem obsinuiti cu normalitatea, sa luam lucrurile asa cum sunt. Copiii inca nu au aceasta obisnuinta formata. Acolo unde noi, maturii, vedem doar un cuib de viespi, un copil vede o colectivitate vie si dinamica de insecte, care fac impreuna lucruri impresionante. De exemplu un cuib sau un fagure, fara sa aiba ideea ce este un fagure. Cum reusesc albinele sa construiasca faguri formati din hexagoane perfecte, fara ca cineva sa le invete ce este hexagonul? Si de ce hexagoane si nu patrate? Sau tringhiuri? Doar un copil poate intreba despre astfel de detalii. Pentru un matur, un cuib este doar un cuib, si un fagure doar un fagure. Iar intrebarea – de ce un figure este din hexagoane – este de-a dreptul “prosteasca”, desi nu cred ca multi maturi stiu explicatia. Dar mintea noastra este asa de batucita de obisnuinta incat nu ne intrebam despre evident.   

A doua sursa de fascinatie si de inspiratie pentru noi, educatorii, vine observand miracolul prin care un copil se dezvolta incet – incet spre maturitate. Fascinatia vine din faptul ca fiecare generatie este diferita, caci conditiile in care ea se dezvolta sunt si ele diferite. Baietii mei au crescut cu telefoane celulare. Prin urmare felul in care invata ei este unul semnificativ diferit de cum am invatat eu: eficienta lor este exponential mai mare, caci orice gaselnita a cuiva se propaga imediat in intregul grup. La fel, daca cineva are o idee interesanta de proiect, ideea este imediat “rumegata” de toti, si apoi modificata intr-o multime de directii. Eu, in schimb, am invatat singur, cam tot timpul. Nu am avut cu cine sa schimb idei, de fapt nici nu mi-am pus vre-odata problema sa schimb idei cu cineva. Colaborarea in proiecte si pentru activitati scolare [ colaborare, nu copiat ] a fost ceva ce nici nu am stiut ca exista. Dar viata evolueaza, iar astazi nu este ca ieri. Aceasta tranzitie continua este o sursa permanenta de fascinatie si inspiratie.     

La fel ca domnul John Cissel, si eu sunt fascinat de studentii mei. Zilele trecute am primit project report-ul unui student de anul doi undergraduate (sophomore, cum le zicem aici) pentru un curs de graduate la care mi-a cerut permisiunea sa asiste. Il stiam de la un curs anterior, asa ca i-am dat-o.

Am fost uimit de ce a reusit tanarul sa stoarca din proiectul meu. Am continuat astazi discutia cu el, si i-am sugerat doua idei din proiectul sau, care ar fi foarte interesante de studiat mai departe. Abia astept sa vad ce va reusi sa faca cu ele. Stiu deja ce poate o minte matura sa faca din cele doua idei, dar sunt curios [ si imi doresc sa fiu fascinat si inspirat ] de ce va face cu ele o minte tanara.

Cred ca este nevoie in tara de mai multa fascinatie a profesorului fata de elevii si studentii sai. Din pacate, mult prea rar am vazut asa ceva. Mult prea rar am auzit pe cineva din tara exprimandu-si pe sleau admiratia fata de elevii sai. Cred ca am auzit-o recent la cineva, in ceea ce a spus la emisiunea mea la Stirile Transilvaniei TV, dar nu sunt 100% sigur.

Nu vreau sa sun negativ, dar imi aduc aminte ca eu am fost apreciat pentru cat invat, ca ascult pana la obedienta, ca sunt politicos, ca nu creez probleme, … dar rar pentru potentialul meu. Singura memorie pe care o am in acest sens a fost cu profesorul meu de la facultate in Timisoara, la lucarea mea de diploma: la inceput a ras de ce i-am sugerat, dupa aceea m-a luat in serios, iar in final mi-a propus si i-am fost asistent sapte ani. Iar domnul profesor [ si ce am invatat de la dansul ] a fost unul din marile mele norocuri in viata.

Deci fascinatia de care scrie domnul Cissel in nota sa se intampla si in tara, dar mult, mult prea rar.

Eu sunt fascinat de fiecare student cu care apuc sa lucrez mai aproape. No joke. “Does it get any better than this?”