Vasile Ienea a lucrat mai mulți ani în Europa, cu precădere în Germania și Belgia. A făcut de toate, dar, cu timpul, a reușit să-și găsească un job stabil în deratizări.

Așa că ultimii ani a lucrat doar în acest domeniu, a făcut cursuri, a învățat și s-a perfecționat cât de mult a putut el în privința celor mai eficiente substanțe autorizate în Uniunea Europeană.

După declanșarea pandemiei de coronavirus, Vasile Ienea a ales să se întoarcă acasă la el, în comuna Marga din județul Caraș-Severin, și să lupte cu coronavirusul așa cum deja învățase în Belgia.

Și-a făcut o societate comercială, și-a luat mașină, s-a școlit, căci cursurile din Occident nu erau valabile în România, și-a cumpărat substanțe și materiale de protecție și a început o afacere în România.

„Am lucrat foarte mult în Europa în domeniul acesta și am decis să vin la mine acasă să fac în țara mea ceea ce am învățat acolo.

Mi-am făcut aici o firmă de deratizări și dezinfecție… a costat foarte mult, a fost o investiție mare pentru că trebuie multe autorizări și eu lucrez doar cu substanțe profesionale și de ultimă generație, care nu sunt ieftine deloc! Dar am reușit să am firma mea și să lucrez la mine acasă, să nu mai lucrez pentru alții” ne-a mărturisit Vasile Ienea.

Omul a avut și primele contracte, în general în spații private, atât deratizări cât și dezinfecții în urma unor infectări cu coronavirus.

„La spațiile contaminate cu acest virus se lucrează extrem de greu, sunt costume speciale de protecție, trebuie să urmezi o procedură extrem de complicată, dar eu dau inclusiv garanție pentru lucrările făcute”, a povestit Vasile Ienea.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania